Actual International

Ambasadorul Ucrainei la Ankara, declarații șocante. Ei cumpără ce fură rușii

Ambasadorul Ucrainei la Ankara, declarații șocante. Ei cumpără ce fură rușii
Arhivă/ Wikipedia

Vasyl Bodnar, ambasadorul Ucrainei la Ankara, a declarat, în cursul zilei de vineri, 3 iunie, că Turcia s-ar număra printre țările care cumpără cereale furate de armata rusă din Ucraina.

Astfel, se pare că guvernul de la Kiev ar trece în plan secund ajutorul militar primit din partea Turciei, de drone ultra performante și alte arme similare. Declarația vine în contextul răcirii tot mai puternice a relațiilor dintre Turcia lui Erdogan și SUA, aliatul principal al Ucrainei în războiul cu Rusia.

Se cere o investigație Interpol

Ambasadorul ucrainean a mai declarat, conform Reuters, că a mai cerut ajutor de la autoritățile de securitate turce, dar și de la Interpol, pentru a se începe o investigație cu scopul de a afla ce entități sunt implicate în transportul de cereale care tranzitează apele turcești.

Forțele ruse au redeschis săptămânile trecute portul Mariupol, după ce au ocupat întregul teritoriu al orașului și au deminat apele din jurul acestuia, pe care le-au integrat în apele teritoriale rusești, în ciuda opoziției dreptului internațional. Prin acest gest, Rusia dorește să-și consolideze puternic accesul strategic direct la Marea Neagră spre Orientul Mijlociu, procedeu încă din 2014, odată cu anexarea ilegală a peninsulei Crimeea.