Un caz care datează din aprilie, unde sunt vizați atât ambasadorul Franței la București, cât și secretarul general al reprezentanței diplomatice franceze, este azi subiectul zilei în România. Întâmplarea a avut loc cu ceva timp în urmă, dar anchetatorii au dezvăluit abia acum noi informații despre această întâmplare incredibilă. Deznodământul final trebuie să îl decidă, însă, țara de origine, respectiv Franța.
Ambasadoarea Franței la București, suspectată de o posibilă fraudă la votul francezilor. Anchetatorii români n-au ce face
Miercuri, 12 octombrie 2012, cazul în care este implicată actuala ambasadoare a Franței în România, Laurence Auer Sylvie, face obiectul știrilor.
Iată despre ce este vorba: Ambasadoarea Franței în România, cu sediul la București, și secretarul general al reprezentanței diplomatice franceze fac obiectul unei anchete după ce pe numele lor au fost formulate acuzații referitoare la o presupusă fraudă la vot și împiedicarea drepturilor electorale cu ocazia alegerilor prezidențiale din Franța, din luna aprilie.
Dosarul a fost înregistrat de procurorii români, însă a fost trimis la Paris, în condițiile în care Ambasada Franței, unde se presupune că ar fi avut loc faptele reclamate, reprezintă teritoriu francez, potrivit legilor în vigoare, naționale și internaționale.
Cine a reclamat așa zisa faptă
Este vorba despre un bărbat cu cetățenie franceză, stabilit în România. Acesta a povestit jurnaliștilor de la Gândul că a mers, în data de 28 aprilie a.c., la sediul Secției 1 Poliție din București, unde s-a plâns că pe 24 aprilie a fost la Ambasada Franței să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, însă secretarul general al instituției, Pierre Pasquereau, care la data scrutinului ocupa și funcția de președinte al Biroului Electoral, l-ar fi împiedicat, pe motiv că altcineva votase, deja, în locul său.
Votantul francez are și o explicație: Reclamantul a spus că persoana care votase a fost chiar un membru al Biroului Electoral, Marc Pascal Huot, un cunoscut om de afaceri francez, stabilit în țara noastră. Reclamantul a explicat surselor judiciare române faptul că îl împuternicise pe Huot să voteze în locul său în primul tur de scrutin, dar nu și pentru al doilea.
Francezul povestește că Marc Pascal Huot ar fi votat și a doua oară, fără să întâmpine vreo opoziție din partea secretarului general al Ambasadei, Pierre Pasquereau sau din partea ambasadorului Laurence Auer care ar fi trebuit să observe că nu este persoana cu același nume de pe listele electorale de vot, pregătite în prealabil.
Oamenii legii din România au intervenit în cazul dat
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru fraudă la vot, pe care l-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Pentru că ancheta privea persoane cu statut special, precum personalul diplomatic, procurorii de sector au trimis cazul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Ulterior, după ce au analizat probele, procurorii de la Parchetul Curții de Apel au stabilit că, deoarece ambasadoarea Laurence Auer și secretarul general Pierre Pasquereau au imunitate diplomatică, ei nu pot fi trași la răspundere penală pe teritoriul țării noastre, motiv pentru care s-a decis că acest dosar trebuie să fie trimis anchetatorilor din Franța.
Cronologic, la data de 20 septembrie, procurorii au solicitat instanței Curții de Apel București să admită cererea de transfer de procedură în materie penală. Solicitarea a fost admisă de judecători trei zile mai târziu.
Există și o motivare a instanței, pe care o redăm în cele ce urmează.
”În urma verificărilor efectuate de organele de poliție, s-a constatat că numita Laurence Auer Sylvie, cetățean francez, are calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, respectiv diplomat la Ambasada Republicii Franceze la București și beneficiază de imunitate de jurisdicție penală, civilă și administrativă pe teritoriul României (…).
Admite cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București şi, în consecinţă: Dispune transferul procedurii penale, respectiv a urmăririi penale (…) privind săvârşirea infracţiunilor de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, precum și a infracțiunii de fraudă la vot.”
Există o explicație
În fața oamenilor legii, fapt consemnat la dosar, doamna ambasador a motivat cele întâmplate printr-o singură propoziție sau mai degrabă utilizând două cuvinte principale: eroare administrativă.
În motivarea deciziei din 23 septembrie a.c., judecătorii de la Curtea de Apel București au arătat că la dosar există înscrisuri care susțin cele reclamate de cetățeanul francez, iar „la data de 24.04.2022, ambasadorul Republicii Franceze în România, Laurence Auer Sylvie a recunoscut că a existat o eroare administrativă comisă de funcționarii consulatului francez la București, care au înregistrat, în mod greșit, în evidențele misiunii diplomatice, procura în discuție”.
Infoactual a trimis solicitare Ambasadei Franței la București pentru a primi un răspuns avizat pe acest caz, din motivul evident pentru a fi relatate cât mai obiectiv faptele mai sus enunțate. La momentul încheierii acestui articol, răspunsul nu a ajuns la redacția noastră, prin urmare știrea rămâne în curs de actualizare.