Lifestyle

Alte cinci plângeri penale pe numele preotului Visarion Alexa. Femeile descriu fapte revoltatoare

Alte cinci plângeri penale pe numele preotului Visarion Alexa. Femeile descriu fapte revoltatoare

Potrivit declarațiilor unor surse judiciare pentru Adevărul, în ultimele cinci zile au fost înregistrate alte cinci noi plângeri penale pe numele părintelui Visarion Alexa, tot pentru agresiune sexuală.

Viața preotului Visarion Alexa a luat o întorsătură neașteptată, iar problemele se agravează tot mai mult zi de zi. Dacă până acum femeile au tăcut din diverse motive, plângerile penale curg pe bandă rulantă. Probabil, ultimele cinci plângeri penale vor fi conexate dosarului în care acesta e cercetat sub control judiciar.

Astăzi, preotul va ști și dacă i se va ridica măsura controlului judiciar sau dacă va primi o măsură mult mai aspră, fie arestul la domiciliu, fie arestul preventiv. Cu doar câteva zile în urmă acesta a fost oprit de la a mai sluji și i s-a luat și funcția de paroh al bisericii din Militari. După ce va fi dată sentința judecătorească, mai marii bisericii vor comunica și sancțiunile pe linie bisericească de care va avea parte preotul.

Și-a recunoscut fapta

Visarion Alexa a dat și o declarație personală în fața Comisiei de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, în care a recunoscut tot ce a făcut. „Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații“, a transmis Arhiepiscopia.

Care a menționat că „poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel”, se arată în comunicat.

Ce spun procurorii

Părintele a fost reținut de polițiști și apoi plasat sub control judiciar pe 17 septembrie. Povestea a început după ce o enoriașă a depus plângere că a fost agresată sexual în timpul spovedaniei. „Prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, după ce a procedat la spovedirea acesteia şi în timp ce se aflau în altarul de vară din curtea unei biserici din Bucureşti, a agresat-o sexual pe persoana vătămată prin aceea că a mângâiat-o pe fese.

A sărutat-o în urechea dreaptă, i-a pus mâna pe sâni pe deasupra şi pe sub bluză, a introdus mâna în zona vaginului şi a atins-o şi mângâiat-o pe aceasta, după care a prins cu putere mâinile persoanei vătămate, le-a îndreptat în zona penisului și a început să le frece de penis pe deasupra hainei preoțești, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală”, au transmis procurorii.

Sursă foto: digi24