Ministrul Muncii, Marius Budăi revine după declaraţiile premierului Nicolae Ciucă şi spune că nu a ieşit în conferinţa de presă de capul său şi mai mult se consideră un om disciplinat, nu face lucruri de capul lui. A fost o decizie a partidului, a mai afirmat Budăi. O reacţie a venit şi de la ceilalţi colegi de guvernare, UDMR. Tanczos Barna susţine că nu sunt supărări, pentru că practic este un anunţ de intenţie, pot să zic la un moment dat normal, dar după aceea trebuie să vină Ministerul de Finanţe să vadă dacă sunt bani. Alina Gorghiu de la PNL a fost însă vocală și nu i-a oertat pe colegii din coaliție.
Marius Budăi, vine cu explicaţii: Eu nu am ieşit public de capul meu. Şi PNL face anunţuri care nu s-au discutat în coaliţie
„Noi suntem convinşi că nu pot exista dispute ideologice atunci când este vorba despre a susţine populaţia şi economia. Pur şi simplu nu suntem în perioada în care să avem timp de certuri atunci când obiectivul nostru trebuie să fie sprijin pentru România. Vreau să vă spun că eu nu am ieşit în conferinţa de presă de capul meu. A fost o decizie a partidului. Eu sunt un om disciplinat, nu fac lucruri de capul meu. Şi când a început astăzi conferinţa de presă am spus aşa: «acestea sunt măsurile pe care noi, PSD, le vom propune în coaliţie, bazate pe o analiză, bazate pe cifre şi pe estimări, bazate pe tot ceea ce înseamnă impact bugetar»”, a explicat ministrul Muncii, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Ministrul Muncii a ţinut să sublinieze că ”nu ar trebui să fie nicio problemă” legată de ieşirea sa publică, amintind că şi miniştri ai Partidului Naţional Liberal au făcut publice propuneri care nu au fost discutate în coaliţia de guvernare.
”De ce spun eu că nu ar trebui să fie nicio problemă? Domnul ministru Marcel Boloş chiar a anunţat o posibilă viitoare de a fi aceste carduri, aceste vouchere să fie în vigoare şi la anul. Nu s-a discutat în coaliţie. Este o viziune, a propus-o. Tot dinspre PNL a venit acea propunere cu majorarea pragului de la 2.000 la 3.000, nu s-a discutat în coaliţie, au propus”, a adăugat Marius Budăi.
În ceea ce priveşte reacţiile premierului Nicolae Ciucă, Marius Budăi a ţinut să sublinieze că acesta a spus doar că nu comentează public şi că aceste propuneri vor fi discutate în cadrul coaliţiei.
Budăi a subliniat că nu au fost propunerile sale, personale, ci ale partidului.
”Nu mă aştept să fiu remaniat, mă aştept să fie o discuţie onestă în coaliţie”, a mai spus ministrul, răspunzând unei întrebări.
Totodată, întrebat dacă se va rupe coaliţia în cazul în care el va fi remaniat, Marius Budăi a răspuns că ”nu este în măsură să dea un răspuns”.
”Eu repet: eu nu am ieşit public de capul meu, nu am făcut o conferinţă în nume propriu. A fost o decizie a Partidului Social Democrat că continuăm să propunem coaliţiei să implementăm măsuri. (…) În începerea prezentării de astăzi, nu am spus că de mâine asta se va întâmpla. Am spus că sunt propunerile PSD pe care le vom pune la masa dialogului în coaliţie ”, a reafirmat Budăi.
De asemenea, întrebat ce va face PSD dacă propunerile PSD nu vor fi acceptate şi adoptate, ministrul Muncii a subliniat că se va analiza şi se va lua o ”decizie finală”, el reamintind că măsurile sunt ”extrem de bine justificate, extrem de bine calculate” .
Nicolae Ciucă a discutat cu Marcel Ciolacu despre subiect, însă a rămas la nivelul de intenţie
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, întrebat dacă vor fi majorate pensiile şi salariile de la 1 ianuarie 2023, cum a propus PSD, că ceea ce a anunţat Marius Budăi în acest sens nu a fost discutat în coaliţie şi nici în Guvern. Liderul PNL a mai spus că a discutat cu liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu despre acest subiect, însă a rămas la nivelul de intenţie. Şeful Executivului a adăugat că astfel de măsuri trebuie să aibă susţinere în realitate, una financiară şi să existe posibilitatea bugetară de a sprijini o măsură de majorare a pensiilor şi salariilor.
Alina Gorghiu, partenerii de coaliție de la PSD vor să puncteze electoral și măresc salariile din gură
Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, susține că partenerii de coaliție de la PSD vor să puncteze electoral și ”măresc salariile din gură”. Gorghiu a precizat faptul că soluția corectă ar fi ca un ministru să discute cu premierul, înainte de a face anunțuri publice despre creșteri de pensii sau salarii.
”Cei de la PSD măresc salarii și pensii din gură, dar înainte ar trebui să prezinte calculele concrete.
Anumiți colegi din această coaliție de guvernare vor să puncteze electoral. Cred că soluția corectă ar fi ca o soluție sau alta dorită de un ministru trebuie adusă înainte la cunoștința premierului”, a spus Alina Gorghiu.
Tanczos Barna: Este practic un anunţ de intenţie, dar să vină Ministerul de Finanţe să vadă dacă sunt bani
Unul dintre liderii UDMR, ministrul Mediului, Tanczos Barna, este de părere că promisiunile privind majorarea de pensii de la începutul anului viitor reprezintă un gest ”prematur”. ”Este greu să faci previziuni pentru 2023 şi eu spun că ar trebui să mai aşteptăm câteva luni să vedem cum evoluează această problemă şi pe plan naţional, dar şi pe plan european”, afirmă oficialul UDMR cu privire la eventuale majorări de venituri de anul viitor.
”După 1 ianuarie eu aş aştepta să văd prognoza bugetară pe 2023. Nu m-aş pronunţa acuma. Să facem promisiuni de majorare de pensii în condiţiile în care nu ştim cum se va termina acest an, cum va afecta perioada de iarnă bugetul de stat, este un pic prematur. Eu aş propune să aşteptăm previziunile bugetare ale Ministerului de Finanţe, pentru că acolo este cheia”, a declarat liderul UDMR, Tanczos Barna.
Cu siguranţă, este nevoie de majorări de pensii, pentru că sunt foarte mulţi pensionari care au pensiile mici, dar atitudinea responsabilă, mai ales într-o perioadă de criză, cu războiul la graniţa României, cu preţurile la energie imprevizibile, cu situaţia stocurilor de resurse nu neapărat la nivelul României, la nivelul celorlalte state, este greu să faci previziuni pentru 2023 şi eu spun că ar trebui să mai aşteptăm câteva luni să vedem cum evoluează această problemă şi pe plan naţional, dar şi pe plan european”, a afirmat Tanczos Barna, miercuri seară, la Euronews România.
În ceea ce priveşte faptul că PSD a vorbit despre astfel de măsuri înainte ca ele să fie discutate în coaliţie, reprezentantul UDMR a spus, răspunzând unei întrebări, că ”nu există supărări” din acest punct de vedere.
”Tot ei (reprezentanţii PSD – n.r.) trebuie să găsească soluţia, pentru că au Ministerul de Finanţe. Este practic un anunţ de intenţie, pot să zic la un moment dat normal, dar după aceea trebuie să vină Ministerul de Finanţe să vadă dacă sunt bani, dacă se poate susţine, să nu fie în detrimentul investiţiilor, de exemplu, pentru că şi aceasta este o asumare a Guvernului, să păstrăm investiţiile”, a adăugat Tanczos Barna.