Lifestyle

Alimente pentru o siluetă de invidiat. Ce trebuie să mănânci ca să topești kilogramele în plus

Alimente pentru o siluetă de invidiat. Ce trebuie să mănânci ca să topești kilogramele în plus

Alimente pentru o siluetă de invidiat. Ce trebuie să mănânci ca să topești kilogramele în plus. Medicul nutriționist Mihaela Bilic ne oferă câteva sfaturi pentru a ne menține permanent o siluetă de invidiat.

Există câteva reguli are topesc kilogramele în plus. Renumitul medic Mihaela Bilic atrage atenția că, iarna, avem nevoie de cât mai mulkți nurienți. Nutriționistul vine din nou cu sfaturi prețioase. De această dată spune că peștele este un izvor de grăsimi bune și ar trebui să-l consumăm de cel puțin 2-3 ori pe săptămână.

Într-o postare pe contul personal de socializare, celebrul nutriționist prezintă avantajele consumului de pește:

„Dacă nu reușiți să slăbiți cu carne, încercați cu pește

Deși în nutriție termenul “carne” se referă la orice tip de țesut muscular de origine animală, în practică există o percepție diferită pentru carne și pește. Și la capitolul recomandări lucrurile stau diferit, acolo unde consumul de carne ar trebui redus, consumul de pește trebuie mărit. Nici chiar dictatura de tristă amintire nu a ajuns la performanța “nicio masă fără pește”, deși ar fi spre binele nostru!

Dacă la capitolul “carne” suntem mai degrabă în situația de a face exces, consumul de pește în România are unde să crească- un obiectiv realist ar fi să ajungem să mâncăm pește măcar de 2-3 ori/săptămână, indiferent ce tip de pește alegem. Aveți nevoie de argumente pentru asta? Țineți cont de faptul că și sănătatea și silueta ar avea de câștigat”.

Bilic: Cum de reușesc peștele și carnea să fie atât de asemănătoare și, totuși, atât de diferite?

„Simplu fapt că peștii trăiesc în apă iar animalele pe uscat nu cred să explice diferențele atât de mari dintre aceste produse- ambele surse de proteine de calitatea întâi. Deși e vorba de proteine complete, culmea e că cele din pește se digeră mai ușor, nu au colagen.

Și la capitolul grăsimi peștele este superior cărnii, din simplul motiv că are preponderent acizi grași mononesaturați plus Omega 3, spre deosebire de carne unde predomină grăsimile saturate.

Despre minerale nu mai vorbim, mediul acvatic va fi întotdeauna mai bogat în oligoelemente față de mediul terestru.

Încă de la diversificarea alimentației, peștele este bine de introdus în dieta celor mici înainte de carnea roșie. La copii peștele este esențial în dezvoltarea optimă a creierului și în maturare a funcției vizuale. Inclusiv în caz de alergii alimentare sau intoleranțe, tot peștele este cea mai sigură sursă de proteine.

Pentru adulții care țin la siluetă și vor să scape de kilogramele în plus, peștele este soluția

La pubertate și în adolescență avem în pește un aliat când vine vorba de grăsimi esențiale și vitamine liposolubile necesare creșterii, sintezei de hormoni și dezvoltării masei osoase și musculare. Pentru adulții care țin la siluetă și vor să scape de kilogramele în plus, peștele este soluția acolo unde carnea la grătar cu salată nu mai dă rezultate.

La același număr de calorii consumate, combinația de proteine și grăsimi din pește pot debloca metabolismul, elimină inflamația din organism și intensifica arderile. Când vine vorba de piele frumoasă, ameliorarea celulitei și protecție împotriva îmbătrânirii, cine credeți că vă ajută? Ați ghicit, tot peștele. Adăugați la asta efectul protector hepatic și cardiovascular plus imunomodulator, ca să obțineți un tablou complet al beneficiilor pe care consumul de pește le are pentru sănătate.

Ce pește e indicat să consumi? Mihaela Bilic recomandă peștele slab, dar și cel gras

  • Slab (doradă, păstrăv) și gras (macrou, scrumbie)
  • autohton (somn) și de import (ton)
  • captură (șprot, hamsie)
  • de crescătorie (somon), și proaspăt (guvizi) și congelat (cod), și mic (sardine) și mare (rechin)- pește să fie!!

Decât să ne pierdem în detalii și să căutăm peștele perfect, este mai important să consumăm pește. Dați la o parte toate miturile și prejudecățile legate de pește, alegeți speciile care sunt pe gustul vostru, gătiți-l cat mai simplu și mâncați-l cat mai des!

Este varianta perfectă pentru o masă “de slăbit”, mai spune medicul.

„Pus lângă legume sau peste o salată. Adăugați puțin orez sau niște cartofi și veți avea o farfurie ideală, pentru cei care fac sport și au nevoie de masă musculară. În sezonul rece puneți bază pe ciorba de pește și pe gătitul la cuptor, iar pentru la vară nu uitați de saramură și pește la grătar. Iar dacă toate astea nu v-au convins, nu-mi rămâne decât să vă ispitesc cu o porție de pește prăjit și mujdei de usturoi- irezistibil de delicios!”, ne sfătuiește medicul.