Actual

Alexandru Rafila sare la gâtul premierului! Critici dure: „Ne-a făcut analfabeţi…”

Alexandru Rafila sare la gâtul premierului! Critici dure: „Ne-a făcut analfabeţi…”

Combaterea pandemiei trebuie să fie un efort naţional, asta este clar pentru toată lumea. În al doilea rând, eu îmi aduc aminte că domnul Cîţu a fost în Parlament şi ne-a făcut analfabeţi, a declarat medicul Alexandru Rafila, criticând dur limbajul prim-ministrului.

„Domnul prim-ministru a făcut o invitaţie către PSD, nu a făcut o invitaţie către mine. (…) Nu ştiu dacă sunt principalul specialist (de la PSD – n.r.), poate că sunt cel mai greu. Combaterea pandemiei trebuie să fie un efort naţional, asta este clar pentru toată lumea. În al doilea rând, eu îmi aduc aminte că domnul Cîţu a fost în Parlament şi ne-a făcut analfabeţi. Eu, sigur, nu mă simt analfabet, cu atât mai puţin în raport cu domnul prim-ministru, dar în mod evident o astfel de invitaţie cred că trebuie să se întâmple după, în primul rând, scuze publice legate de atitudine şi de o asumare a nerealizărilor timp de trei luni”, a spus Rafila într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, întrebat dacă va merge la o întâlnire pe tema pandemiei, în cazul în care va fi invitat de premier.

Premierul să-ți ceară scuze

Rafila a susţinut că premierul şi ministrul Sănătăţii nu au făcut nimic pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

„Eu nu pot să stau trei luni de zile, să nu fac nimic ca ministru al Sănătăţii şi ca prim-ministru al României, după care vin şi te invit la un dialog ca să vedem împreună cum rezolvăm situaţia şi te şi insult între timp, ca să fiu sigur că invitaţia pe care ţi-o adresez nu va avea un răspuns pozitiv. Cred că sunt lucrurile care ar trebuie să dea de gândit, în general, încât astfel de derapaje să nu mai aibă loc”, a afirmat deputatul PSD.

PSD vine cu mesaje „puţin confuze”

Luni, premierul Florin Cîţu declara că PSD vine cu mesaje „puţin confuze”, dar este pregătit să asculte şi opinia specialiştilor din acest partid.

„Am văzut în spaţiul public, şi în special la cei de la PSD, la Opoziţia politică, mesaje puţin confuze. Pe de-o parte, acum câteva luni de zile ne spuneau că suntem prea relaxaţi şi că România este singura ţară din UE relaxată, acum vin şi ne spun că impunem restricţii. Eu sunt pregătit să ascult şi opinia specialiştilor din PSD. Specialiştii nu au culoare politică. Lupta pentru sănătatea românilor nu are culoare politică. Decât să dăm mesaje confuze şi politice în această perioadă, este momentul să stăm toţi la masă, specialiştii, şi să vedem care sunt cele mai bune măsuri pentru români, pentru sănătatea românilor”, afirmă celebrul medic, potrivit Digi 24.