Social

Alexandru Rafila despre al treilea val de pandemie de coronavirus. „E preconizat în lunile ianuarie-februarie”

Alexandru Rafila despre al treilea val de pandemie de coronavirus. „E preconizat în lunile ianuarie-februarie”

Profesorul Alexandru Rafila a afirmat, la începutul acestui an, la postul B1TV, că, în paralel cu vaccinarea personalului medical, în România ar trebui să se înceapă administrarea vaccinului anti-COVID-19 și persoanelor din categoriile vulnerabile.

Potrivit medicului Rafila, după vaccinarea a aproximativ 4 milioane de persoane, s-ar putea constata o încetinire a pandemiei.

„Două lucruri trebuie crescute: aprovizionarea cu vaccin – trebuie să ajungem la circa 300.000 de doze pe săptămână în ceea ce privește livrările de vaccin – și tot același număr de persoane ar trebui vaccinate săptămânal.

Evident, nu numai din rândul personalului medical, ci și din rândul categoriilor vulnerabile pentru că acest contract de 10 milioane de doze, încheiat cu compania Pfizer, se întinde pe durata a nouă luni și un calcul simplu arată că, în fiecare lună, circa 1,2 milioane de doze vor fi livrate și evident, ele vor trebui să fie și administrate în aceeași proporție.

Având în vedere că se vor face două administrări pentru fiecare persoană, înseamnă că până în luna septembrie, doar cu acest vaccin ar trebui vaccinate circa 5 milioane de persoane.

Dacă între timp va fi și un alt vaccin autorizat, de exemplu, vaccinul de la AstraZeneca, care e ceva mai ușor de manipulat și e păstrat, atunci s-ar putea ca și medicii de familie să fie cooptați și populația care nu este într-o categorie vulnerabilă să fie vaccinată”, a declarat Alexandru Rafila.

Se deschid centre suplimentare de vaccinare

Totodată, acesta a vorbit despre îmbunătățirea modului în care se face programarea pentru vaccinare, mai ales în mediul rural, acolo unde oamenii nu au întotdeauna acces la internet.

„Eu cred că este important să reușim noi să vaccinăm 35.000-40.000 de persoane pe zi. (…) Se vor deschide, în mod evident, centre suplimentare de vaccinare. Cred că, în foarte scurt timp, în paralel cu personalul medical trebuie începută și vaccinarea categoriilor vulnerabile.

Adică să nu așteptăm să terminăm întâi cu personalul medical și să trecem la categoriile vulnerabile, ci să începem simultan vaccinarea. Cred că ar mai trebui puțin lucrat la programare pentru că este oarecum complicat, sunt mulți oameni în mediul rural, care nu au acces la internet, la instrumente digitale și atunci acolo trebuie o programare mult mai rapidă și tradițională, prin intermediul medicului de familie.

Dacă vom vaccina din categoriile la risc, circa 3-4 milioane de persoane, atunci o să vedem și o încetinire și ceea ce este mai important, nu numai o încetinire, ci și o protecție a acestor oameni care se adresează de obicei pentru îngrijiri spitalicești.

Dacă noi reușim să protejăm persoanele care sunt la risc de complicațiile care pot apărea în timpul bolii, atunci și sistemul de sănătate va fi degrevat și va putea să începe să lucreze și pentru alte categorii de pacienți care acum sunt oarecum marginalizați”, a mai declarat Rafila.

Al treilea val de pandemie

În legătură cu al treilea val al pandemiei de coronavirus, Alexandru Rafila susține că acest lucru s-ar putea întâmpla în perioada imediat următoare.

„Al treilea val se și întâmplă deja în Japonia, de exemplu. E preconizat în lunile ianuarie-februarie. E o ciclicitate normală pentru infecții cu transmitere respiratorie și el va fi evident acolo unde sistemele de sănătate sunt funcționale, unde se testează și unde se raportează”, a mai declarat Alexandru Rafila.