Alex Bodi s-a prezentat astăzi, la Tribunalul Dolj, împreună cu avocatul său, să afle dacă se întoarce sau nu în spatele gratiilor, după ce în urmă cu ceva vreme a fost plasat în arest la domiciliu.
Ce au decis judecătorii
Alex Bodi a crezt că astăzi, 8 ianuarie, va fi ziua decisivă pentru el. După ce în urmă cu ceva timp a fost plasat în arest la domiciliu, omul de afaceri s-a prezentat astăzi alături de avocatul său la Tribunalul Dolj, pentru a afla dacă se va întoarce sau nu în spatele gratiilor. Spre surprinderea lor, controversatul om de afaceri se va prezenta din nou în instanță pe data de 18 ianuarie, deoarece magistrații au decis amânarea.
„Magistrații au decis amânare. 18 ianuarie în ambele dosare. Trebuie studiate cauzele, dosarele, probele, documente video, tot ce este necesar ca și judecătorul să analizeze propunerea și măsurile, pentru care s-a dat termen de 18 ianuarie. Până pe data de 18 nu se întâmplă nimic. Ne vedem pe 18 ianuarie. Măsura rămâne. Ramâne să fie verificată în termenul din 18”, a declarat avocatul lui Alex Bodi, în exlusivitate pentru Antena Stars.
Alex Bodi se simte încrezător
Alex Bodi a mărturisit că este încrezător că totul va fi bine, când a fost întrebat cum se simte astăzi după decizia magistraților de amânare.
„Mă simt bine, pozitiv. Sunt încrezător. Nu vreau să fac declarații pentru ca nu îmi este permis. A vorbit domnul avocat în locul meu. O să fie bine în total”, a declarat Alex Bodi.
Avocatul lui Alex Bodi a mărturisit în ceea ce privește sechestrul că nu s-a stabilit deocamdată nimic, din cauza incompletării cererii depuse la dosar. Termenul este tot pe data de 18 ianuarie.
„Nu s-a stabilit nimic. Din cauza incompletării cererii depuse la dosar, judecătorul a considerat că mai sunt necesare documente și atunci și aici a acordat termen la 18 ianuarie. În momentul în care mă acuzi de niște infracțiuni grave și tu nu poți ca procuror ca procuror să probezi că între veniturile mele, averea mea și bunurile mele există o legătură directă că ar fi obținut toate aceste bunuri, sume de bani, prin infracțiuni, nu poți să pui pe averea omului sechestru”, a continuat avocatul.
Întrebați dacă au reușit să recupere celebrul ceas, avocatul afaceristului a transmis că nu a fost posibil acest lucru, deoarece obiectul respectiv face parte din cerere.
„Nici acum nu am reușit să recuperez ceasul, pentru că face parte din cerere. Câtă un om care nu are legătură cu procesul, dovedește că e bunul lui, că l-a obținut cu bani legali, este absolut absurd să continui să ții sechestru bunului altuia care nu are legătură cu procesul lui Bodi”, a adăugat el, potrivit Spynews.