Guvernul a făcut publică o declarație de interes major pentru comunitatea fermierilor din țară. O parte semnificativă dintre aceștia au optat să acceseze împrumuturi pentru a-și desfășura activitățile în sectorul agricol și cel alimentar. Însă, o schimbare importantă survine acum, deoarece lista fermierilor eligibili pentru amânarea plății ratelor împrumuturilor lor se restrânge.
Mulți dintre fermieri au beneficiat de programele de împrumuturi oferite de IMM Invest România, IMM Invest Plus și variațiile acestora. Cu toate acestea, într-o nouă decizie guvernamentală, fermierilor în cauză nu li se mai permite suspendarea temporară a rambursării sumelor datorate băncilor. Această modificare este reglementată acum printr-o Ordonanță de Urgență nouă, care vizează stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare.
„Prevederile prezentei OUG nu sunt aplicabile pentru contractele de credit garantate în numele și contul statului în cadrul programelor guvernamentale și schemelor de ajutor de stat asociate acestora aprobate prin OUG nr. 110/2027 privind Programul de susținere a IMM-urilor și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM Invest România, cu modificările și completările ulterioare, OUG nr. 24/2022 pentru aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, cu modificările ulterioare, și OUG nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS și a componentelor acesteia – IMM Invest România, AGRO IMM INVEST; IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit proiectului de OUG, citat de economica.net.