Social

Alertă meteo de caniculă și inundații! Ce regiuni sunt afectate?

meteo (Sursă foto: monden.ro)
Sursă foto: monden.ro

Pentru zilele de 5 și 6 iulie, Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă alertă meteo de disconfort termic extrem de ridicat. Regiunea de sud-est a zonei se va confrunta cu cele mai severe disconforturi pe parcursul acestor zile, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși local pragul de 80 de unități.

Potrivit ANM, cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și sudul Moldovei vor avea parte de temperaturi ridicate în zilele de 5 și 6 iulie, cu maxime cuprinse între 33 și 36 de grade. Câmpia Dunării și Bărăganul vor avea parte de temperaturi ridicate marți, 4 iulie.

Vine canicula

„Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când şi disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU), va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 33…35 de grade, iar cele minime de 18…20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în timpul după amiezilor, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului”, precizează ANM.

„Există o diferență evidentă între temperaturile dintre noapte și zi și de aceea au loc astfel de fenomene dimineața. Chiar dacă în sezonul cald sunt mai puțin întâlnite momente de ceață intensă, asta nu înseamnă că nu pot să apară.

Vom mai avea parte de fenomene meteo severe. Trebuie să avem în vedere că astea perioadă din an este una caracterizată prin schimbări climatologice cu frecvență mai mare. Lucrurile acestea vor continua. Trebuie urmărite actualizările de prognoze”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog.

Vin și inundațiile

Majoritatea regiunilor vor avea în această săptămână temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului, potrivit prognozei meteo. În următoarele zile, valurile de căldură vor afecta majoritatea Munteniei, vestul Dobrogei și sudul Moldovei. Sunt prognozate temperaturi care vor depăși 36 de grade Celsius.

Însă canicula nu este singurul motiv de îngrijorare, întrucât, joi, 6 iulie, se anticipează că vor începe inundațiile în toată țara. Precipitațiile vor fi excesive în vestul, sud-vestul și în zonele montane, în timp ce în restul țării vor fi condiții asemănătoare cu media pentru această perioadă a anului.

În cea mai mare parte a țării, săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât în mod normal la mijlocul lunii iulie. În special în zonele montane, unde nu vor fi prea multe ploi. Singura excepție, potrivit RomâniaTV, va fi în sud-estul îndepărtat al țării, unde precipitațiile din această săptămână vor fi normale.