Alertă într-un cartier al Bucureștiului după ce un piroman a incendiat mai multe mașini. Acesta a fost prins aseară în flagrant de polițiștii locali din sectorul 4, tocmai când punea foc la un alt autoturism.
Angajații Poliției Locale Sector 4 s-au aflat la locul potrivit în momentul potrivit
În seara zilei de miercuri, 09.11.2022, în timp ce patrulau pe străzile Sectorului 4, echipajele de poliție ale secotrului 4 au prins în flagrant pe cel ce incendia mașinile parcate.
“În timp ce patrulau miercuri seara, pe străzile Sectorului 4, colegii noștri s-au aflat la locul potrivit în momentul potrivit”, a declarat Daniel Băluță pe pagina sa de Facebook.
Piromanul a fost prins în timp ce intenționa să incendieze al treilea autoturism
“Căutat pentru incendierea a două mașini, un piroman, de 27 de ani, a fost imobilizat, pe Șoseaua Giurgiului, exact când voia să incendieze și al treilea autoturism”.
Piromanul a fost dus la cea mai apropiată secție de poliție
“Prezența de spirit și experiența agenților noștri și-au spus cuvântul, reușind astfel să-l rețină pe infractor și să-l predea polițiștilor de la cea mai apropiată secție de poliție”.
“Înainte să intre pe mâinile colegilor noștri, oricum puțini ca număr pentru un sector atât de mare, piromanul reușise să dea foc la două mașini, fără vreun motiv aparent”, și-a informat primarul cetățenii din sector.
În ce stare au ajuns mașinile incendiate
“Cu toate că pompierii au ajuns destul de repede la fața locului, autoturismele au fost grav avariate”, a precizat edilul.
În cursul zilei de azi, polițiștii de la secția 16 au comunicat că au identificat autorul ca fiind un tânăr de 27 de ani din Giurgiu, aflat sub influența alcoolului. În urma cercetărilor, s-a constatat că acesta a spart și a incendiat cinci mașini, nu trei cât știau primarul Băluță și polițiștii locali care-l prinseseră pe piroman.
Ce măsuri se iau în astfel de situații
“În astfel de situații și în fața unor astfel de oameni, nu putem face altceva decât să alertăm în regim de urgență autoritățile!”, a scris pe Facebook Daniel Băluță.
Edilul Sectorului 4 ne recomandă să nu acționăm personal
“Sub nicio formă nu trebuie să încercăm să intervenim personal, pentru că ne-am pune serios viața în pericol! Sunați la numărul de urgență 112 și lăsați-i pe oamenii legii să își facă datoria!”, a mai precizat primarul Sectorului 4.
Proprietarii mașinilor vor avea de tras pentru recuperarea pagubei
Cel mai rău este pentru proprietarii autoturismelor incendiate de infractor. Dacă nu au asigurare, vor trebui să suporte cheltuielile cu reparațiile, apoi să-l dea în judecată pe individul care le-a incendiat mașinile. Dacă acesta nu are bunuri ce pot fi executate pentru a acoperi pagubele, va plăti cu țârâita, pe măsură ce va înregistra venituri.