Actual International

Alertă. Experții se tem că cei mai mortali rechini din lume s-ar putea îndrepta către țărmurile Marii Britanii

Alertă. Experții se tem că cei mai mortali rechini din lume s-ar putea îndrepta către țărmurile Marii Britanii
Arhivă

 

Dacă temperaturile în creștere vă tentează să înotați în mările răcoroase ale Marii Britanii, s-ar putea să nu fiți singurii… marii rechini albi s-ar putea îndrepta și ei într-acolo.

Pe măsură ce încălzirea globală crește temperaturile apelor din jurul Insulelor Britanice, experții cred că este doar o chestiune de timp până când cei mai mortali rechini din lume se vor îndrepta spre țărmurile respective.

În ciuda observărilor raportate, nu au fost confirmate apariții de rechini albi în apele britanice… încă!

Speciile găsite în largul țărmurilor sunt complet inofensive pentru oameni și nu au niciun interes pentru mamifere, hrănindu-se doar cu krill sau plancton minuscul.

În orice caz, expertul în rechini Ryan Johnson crede că acest lucru s-ar putea schimba în curând.

Biologul marin spune: „Aș îndemna fiecare fan al rechinilor să fie pregătit, pentru că mai devreme sau mai târziu va vedea un Mare-alb în apele britanice.

„Teoria cu care lucrează mulți oameni este că, pe măsură ce vor veni schimbările climatice, apele mai calde vor ajunge în Marea Britanie. Deoarece există numeroși rechini albi în Marea Mediterană și în jurul Spaniei, acea populație se va putea extinde până în apele engleze.”

„Nu știm cât de repede se va întâmpla asta, dar am început să vedem, în întreaga lume, schimbări în distribuția multor specii de rechini.”

Săptămâna trecută, un rechin-pelerin, cu o lungime de 4 metri, a fost observat în apă mică, lângă plaja de nord a satului Tenby din vestul Țării Galilor.

Rechinii-pelerini sunt pe locul doi ca mărime, în lume și pe locul întâi în mările din Regatul Unit, adulții măsurând de obicei între 7,5 și 9 metri – cât un autobuz.

Săptămâna trecută, un rechin araier a fost văzut în larg, în vestul Țării Galilor, lângă o ambarcațiune turistică, în Cardigan Bay. Treierătoarele pot crește până la cinci metri și jumătate și pot cântări până la 330 kg. Ei pot trăi 50 de ani și sunt clasificați ca fiind vulnerabili, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Vorbind ca parte a Sharkfest (al rețelei National Geographic WILD), Ryan Johnson spune că „cei mai des întâlniți rechini din Marea Britanie sunt rechinul roșu și porbeagle, dar aceștia sunt complet inofensivi.”

„Rechinul-pelerin se hrănește cu lucruri mici, care au o lungime de un centimetru. Porbeagle este adesea confundat cu un pui de rechin alb, deoarece sunt strâns înrudiți.”

„Marele-alb împărtășește și capacitatea porbeagle-ului de a-și ridica temperatura corpului, ceea ce le permite să intre în apă rece.”

„Totuși, marele-alb nu este la fel de avansat, așa că este dificil pentru el să se extindă cu adevărat în apele britanice, deocamdată. Acest lucru se va schimba pe măsură ce mările se vor încălzi – și s-ar putea să nu trebuiască să așteptăm prea mult.”