În 2024, vor fi alegerile prezidențiale și la nivelul Ucrainei. Ucraineni, care se află în război, vor avea posibilitatea de a-și alege noul lider. În acest context, Zelenski a precizat că va candida, dar doar în eventualitatea în care Ucraina este încă în război. Aceste a precizat că este responsabilitatea sa să-și apere țara.
Volodimir Zelenski a precizat că este doritor să rămână la conducerea țării sale. Dar, doar pentru a-și proteja națiunea în aceste timpuri grele de război.
Zelenski va candida doar în condiții de război
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este ferm hotărât să își păstreze funcția de președinte, în ciuda agresiunii rusești. Potrivit șefului statului, este de datoria sa să continue să își protejeze națiunea împotriva Rusiei. La sosirea în România, Volodimir Zelenski și-a declarat intenția de a ocupa funcția de președinte al Ucrainei pe toată durata conflictului cu Rusia. Șeful statului afirmă că este o responsabilitate pe care o va respecta.
În prezent, președintele Ucrainei vrea să se mențină la putere, dar numai în perioadă de conflict. Deși ucrainenii nu sunt cu gândul la alegeri prezidențiale, Volodimir Zelenski a precizat că va candida în 2024. Dar doar dacă conflictul va continua. Cu toate acestea, dacă pacea va fi instaurată în națiunea atacată de Rusie, lucrurile se vor schimba. Acesta nu va mai candida pentru funcția de șef al statului, în timp ce își va continua viața alături de familia sa.
Responsabilitate față de Ucraina
În contextul de război, Zelenski a precizat că va rămâne la conducerea țării și va duce la capăt ceea ce a început. Acesta nu poate fugi de responsabilitate și să lase lucrurile pe spatele altcuiva. Liderul a precizat că alegerile vor avea loc în Ucraina, în posibilitatea în care vor exista metode de realizare a acestui lucru.
„Dacă va fi război, da, daca nu va mai fi război, nu cred. Câtă vreme va fi război, asta e responsabilitatea mea, și copiii sunt responsabilitatea mea, suntem ucraineni, este responsabilitatea mea să fiu în Ucraina să lupt, copiii trebuie să studieze, soția mea lucrează, nu mă pot eschiva, nu pot fugi de responsabilitate în timpul războiului”, a declarat Volodimir Zelenski.
Războiul nu va mai dura mult
Zelenski a precizat că războiul nu va mai dura mult. Dar, acesta nu poate estima o perioadă exactă de timp. „Este greu, nu pot să dau date, prima perioadă a fost ocupația, a doua a fost oprirea lor. Chiar când erau acele operațiuni în est, i-am dat înapoi încet, 100 de metri, 200 de metri, nu e mare lucru, dar faptul ca i-am împins înapoi, având în vedere întinderea teritoriilor noastre, a fost mare lucru.” a zis președintele ucrainean.
Războiul din Ucraina este pe final. Țara se confruntă cu multe lipsuri, din punct de vedere al banilor. Dar, aceștia se confruntă și cu probleme legate de armament. „Suntem în ultima parte a războiului, avem probleme cu banii, cu armamentul, este cea mai grea parte a războiului. Dar nu mai suntem nici la început. Cât va dura aceasta ultimă parte e greu de spus, trebuie să facem tot posibilul ca această perioadă să nu fie mai lungă decât primele două părți.” a spus liderul ucrainean, conform Romania TV .