O declarație recentă a biroului Procurorului de District din Los Angeles arată că doi bărbați au fost arestați și acuzați de fraudă electorală după ce ar fi depus mii de cereri frauduloase de înregistrare la vot în numele persoanelor fără adăpost, anunță The Epoch Times.
Carlos Antonio De Bourbon Montenegro, în vârstă de 53 de ani, și Marcos Raul Arevalo, în vârstă de 34 de ani, vor răspunde fiecare în fața legii pentru o acuzație de conspirație în scopul comiterii fraudei electorale, opt capete de acuzare pentru fraudă electorală, patru capete de acuzare pentru acțiuni de procurare și oferire a unui instrument fals sau contrafăcut și alte acuzații, a declarat biroul procurorului într-un comunicat de presă.
Procuratura a explicat că Montenegro ar fi depus peste „8.000 de cereri frauduloase de înregistrare la vot în perioada iulie-octombrie 2020“. De asemenea, este acuzat că a falsificat nume, semnături și adrese pe hârtiile de nominalizare „cunoscând consecințele mărturiei mincinoase, pentru a candida la funcția de primar în orașul Hawthorne“.
Montenegro se confruntă, de asemenea, cu alte 10 capete de acuzare pentru fraudă electorală, șapte capete de acuzare pentru procurare și oferire a unui instrument fals sau contrafăcut, două capete de acuzare pentru mărturie mincinoasă și cinci acuzații de infracțiuni minore pentru interferență în transferul prompt al unei declarații pe proprie răspundere complete, a declarat biroul.
Dacă va fi condamnat, Montenegro poate executa o sentință de până la 15 ani și opt luni de închisoare, în timp ce Arevalo ar putea primi șapte ani de închisoare, au menționat oficialitățile.
FBI, Procuratura, Divizia de Integritate Publică din Los Angeles și alte agenții investighează cazul.
Alte detalii despre caz nu se cunosc. De asemenea, nu este clar dacă presupusele lor manevre de fraudă electorală au afectat în vreun fel alegerile prezidențiale.
Nu se știe dacă Montenegro sau Arevalo au avocați.
Potrivit unui articol din august al presei locale The Daily Breeze, Montenegro, care candida la funcția de primar în Hawthorne, „a predat documentele pentru a candida la funcția de primar, dar nu a reușit să obțină cele 20 de semnături necesare de la rezidenții din Hawthorne“.
În ultimele două săptămâni, de la alegerile din 3 noiembrie, campania președintelui Donald Trump și alți republicani au ridicat întrebări cu privire la frauda electorală și neregulile care ar fi putut înclina cursa prezidențială către candidatul democrat Joe Biden. Echipa președintelui a intentat mai multe procese în state cheie, inclusiv Pennsylvania, Georgia și alte localități, invocând depoziții de la sute de martori.
Într-o declarație recentă, divizia de securitate cibernetică a Department of Homeland Security, a afirmat că alegerile ce tocmai s-au încheiat au fost „cele mai sigure“ din istorie. Totodată, secretarii de stat au contestat acuzațiile lui Trump de fraudă.
Cu toate acestea, președintele Comisiei Electorale Federale (FEC), Trey Trainor a declarat pentru Newsmax în urmă cu câteva zile că el crede că „s-au comis fraude electorale în aceste localități“. Într-un tweet, Trainor a declarat că o afirmație recentă a avocatului lui Trump, Sidney Powell, cu privire la faptul că echipa sa poate schimba rezultatul alegerilor prin procesele intentate, ar trebui luată în serios.