Fostul preşedinte Donald Trump a declarat în cadrul unui miting în Ohio că va face „un anunţ foarte mare” pe data de 15 noiembrie 2022. Locația aleasă pentru marele anunț este Mar-a-Lago, din Palm Beach, Florida.
Care este posibilul ”mare” anunț oficial pe care Donald Trump a spus că îl va face marți, 15 noiembrie
Săptămâna viitoare, fostul președinte Donald Trump va face „un anunț mare”, după cum el însuși a spus. „Voi face un anunţ foarte mare marţi, 15 noiembrie, la Mar-a-Lago, în Palm Beach, Florida”, a declarat Trump, în cadrul unui miting în Ohio, citat de CNN.
Două momente fac trimitere la anunțul fostului președinte Trump: 1. articolul New York Times, care face referire la faptul că Trump ar avea un plan de candidatură și 2. consilierii apropiați fostul președinte al Americii, Donald Trump, care au sugerat că după jumătatea lunii noiembrie anunțul oficial de a candida va fi încadrat perfect în timp.
Planul aparent al fostului președinte Donald J. Trump de a-și anunța în curând candidatura pune la încercare dorința procurorului general Merrick B. Garland de a demonstra că Departamentul de Justiție poate funcționa deasupra partizanatului, scrie New York Times în ediția de luni, 7 noiembrie 2022.
„Statul de drept înseamnă că legea ne tratează pe fiecare dintre noi în mod egal. Nu există o regulă pentru prieteni, alta pentru dușmani; o regulă pentru cei puternici, alta pentru cei neputincioși,” a declarat procurorul Garland.
Totodată, principalii consilieri ai lui Trump au sugerat anterior că a treia săptămână din noiembrie este ideală ca punct de lansare pentru campania sa prezidenţială din 2024, au declarat anterior pentru CNN surse familiare cu acest subiect.
Actualmente, fostul președinte se confruntă cu o serie de investigații, inclusiv gestionarea documentelor sensibile de securitate națională și eforturile sale de a păstra puterea după pierderea alegerilor, astfel încât rămâne încă o întrebare deschisă dacă departamentul de justiție va accepta, în cele din urmă, acuzații împotriva sa.