Lifestyle

Alec Baldwin va fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, după ce a împușcat-o accidental pe Halyna Hutchins

Alec Baldwin va fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, după ce a împușcat-o accidental pe Halyna Hutchins

Actorul american Alec Baldwin va fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, după ce a împușcat-o involuntar pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, pe platourile de filmare a peliculei Rust, potrivit BBC News.

Alec Baldwin va fi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, după ce a împușcat-o accidental pe Halyna Hutchin

Pe lângă actor, și armurierul peliculei, Hannah Gutierrez-Reed, va fi pusă sub acuzare pentru ucidere din culpă. Niciunul nu a comentat acuzaţiile.

Joi, procurorul districtual din Santa Fe, Mary Carmack-Altwies, a anunţat că acuzaţiile vor fi depuse împotriva celor doi până la sfârşitul lunii.

„Actorul și producătorul Alec Baldwin și armurierul Hannah Gutierrez-Reed vor puși sub acuzare pentru ucidere din culpă. După o analiză amănunțită a dovezilor… am stabilit că există suficiente dovezi. nimeni nu este mai presus de lege și toată lumea merită dreptate”, a transmis Mary Carmack-Altwies.

La 21 octombrie 2021, această filmare într-o fermă din Santa Fe (New Mexico) a luat o turnură tragică după ce Alec Baldwin a acţionat o armă despre care se presupunea că nu conţinea decât gloanţe oarbe, dar al cărei proiectil real a omorât-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani şi l-a rănit pe regizorul Joel Souza.

Acest eveniment rar a şocat Hollywood-ul şi a avut un puternic impact peste frontierele americane

Actorul în vârstă de 64 de ani, cunoscut în special pentru rolul din serialul „30 Rock”, a susţinut mereu că a fost asigurat că arma sa era inofensivă.

Alec Baldwin a susţinut, de asemenea, că nu a apăsat pe trăgaci, afirmaţie pusă sub semnul întrebării de experţi.

Ancheta poliţiei s-a concentrat în special pe stabilirea împrejurărilor în care muniţia reală ar fi putut ajunge pe platou, ceea ce este, teoretic, strict interzis, tocmai pentru a se evita astfel de accidente.

Poliţia a ajuns la concluzia că armurierul peliculei, Hannah Gutierrez-Reed, a introdus muniţia în arma utilizată de Alec Baldwin, în locul unui glonţ orb.

Autorităţile au declarat anul trecut că patru persoane, inclusiv Alec Baldwin, ar putea fi urmărite penal.

Alec Baldwin a anunțat în luna august că a ajuns la un acord cu familia lui Hutchins

În luna august a anului trecut, vedeta a spus că se aştepta ca nimeni să nu fie acuzat, declarând pentru CNN că a angajat un detectiv particular pentru a stabili responsabilităţile în acest caz.

Tragedia a condus la o serie de procese civile iniţiate de mai mulţi membri ai echipei de filmare.

În octombrie 2022, Alec Baldwin a anunţat că a ajuns la un acord ce pune capăt proceselor civile iniţiate de familia lui Hutchins. Suma implicată nu a fost dezvăluită.

La acea vreme a fost anunţată şi reluarea filmărilor peliculei „Rust”, pentru 2023.