International

Alarmă trasă de Agenția Internațională de Energie Atomică: Iranul, aproape să producă material nuclear pentru producerea de bombe

Alarmă trasă de Agenția Internațională de Energie Atomică: Iranul, aproape să producă material nuclear pentru producerea de bombe

Iranul este tot mai aproape de un moment important, considerat apogeu, în producţia de material nuclear ce poate fi folosit în scop militar, susține Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Alarmă trasă de Agenția Internațională de Energie Atomică: Iranul, aproape să producă material nuclear pentru producerea de bombe

Raportul trimestrial al AIEA asupra Iranului a fost elaborat pe fondul negocierilor menite să salveze pactul nuclear cu Iranul. Negocierile se află, însă, într-un punct mort, pentru că Washingtonul şi Teheranul nu se pot pune de acord asupra sancţiunilor SUA care să fie ridicate.

Pe de altă parte, o nouă restricţionare a programului nuclear al Iranului a fost deja, în mare parte, negociată. Diplomaţi occidentali atenţionează de luni de zile că restabilirea acordului nuclear din 2015 devine din ce în ce mai puţin probabilă, în condiţiile în care Iranul continuă îmbogăţirea uraniului.

Teheranul a transmis mereu Occidentului că nu caută să se doteze cu arme nucleare şi că foloseşte uraniul doar pentru centrale nucleare şi în scopuri ştiinţifice şi industriale. Însă până în prezent, AIEA nu a putut confirma acest lucru.

Republica Islamică, până acum, a îmbogăţit 43,1 kilograme de uraniu, la un nivel de puritate de 60%, potrivit unui raport al organizaţiei cu sediul la Viena, citat de dpa, informație preluată de Agerpres.

50 de kilograme de material ar fi suficiente pentru o armă nucleară, spun specialiștii în domeniu, dacă materialul este îmbogăţit puţin mai mult de 90%, a subliniat un înalt diplomat care monitorizează, de multă vreme, programul nuclear al Iranului.

Ce știm despre AIEA

AIEA este o organizație independentă, cu caracter interguvernamental, care servește drept punct focal global pentru cooperarea în domeniul nuclear și asistă statele membre în planificarea și utilizarea științei și tehnologiei nucleare, în scopuri pașnice, facilitând transferul de tehnologii pentru susținerea dezvoltării statelor membre. Sediul ei este la Viena. În prezent, ea are în componență 172 de state membre.

AIEA este condusă de un Director General, ambasadorul Rafael Mariano Grossi (Argentina). Activitatea organizației este împărțită pe trei domenii: garanții și verificări, siguranță și securitate, utilizarea în scopuri pașnice a energiei nucleare. Organele de decizie ale AIEA sunt Conferința Generală și Consiliul Guvernatorilor. România este membru fondator al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică din anul 1957.

România consideră că Agenția Internațională pentru Energie Atomică deține un rol esențial în promovarea neproliferării nucleare, prin componenta sa tehnică, precum și în ceea ce privește utilizarea în scopuri pașnice a energiei nucleare, inclusiv în domeniul asigurării securității materialelor radioactive și a siguranței instalațiilor nucleare.

Foto: Profimedia