În 1995, fiica de 1 an a familiei Stoica din Suceava a dispărut din spital. 26 de ani mai târziu, tânăra, ajunsă călugăriță, a reușit să revină în sânul familiei biologice, cu ajutorul unei fundații.
Mihaela Stoica a fost cel de-al doilea copil român adoptat de un cuplu din străinătate. Pierdută prin spitalele din România, în haosul primilor ani de după Revoluție, la 1 an și jumătate a ajuns în sânul unei familii din Spania, unde a crescut alături de un frate, tot adoptat. Pe când avea 6 ani a aflat adevărul de la părinții care o creșteau, însă nu a dat prea mare importanță, vârsta fiind foarte mică pentru a înțelege asemenea situații.
Pierdută în spitale
În 1995, sărăcia și speranța pentru o viață mai bună i-a împins pe părinții biologici, Ion și Nicoleta Stoica, să-și trimită temporar cele două fiice pe care le aveau într-un centru de primire minori. Mihaela, având o sănătate foarte fragilă, a rămas la spital. Când s-au întors să-și ia copilele acasă, părinții au trăit cel mai negru coșmar: nu au mai găsit-o pe cea mică. Au căutat-o în spitale, orfelinate sau centre de primire din toată țară, dar răspunsul a fost întotdeauna: „Nu este aici”.
Deși au mai făcut alți cinci copii, părinții nu au uitat-o niciodată pe Mihaela, iar în fiecare noapte, mama îi aprindea o lumânare, rugându-se să o mai poată vedea înainte de a muri.
Cum a devenit interesată de călugărie
Anul 1998, Mihaela a fost adoptată de o familie spaniolă și a plecat în Insulele Canare. Anii au trecut și Mihaela a devenit o tânără atrăgătoare, iar la 18 ani a intrat la universitate pentru a studia Turismul. Cochetase puțin cu Biserica, însă nu a interest-o foarte mult și a devenit „fata care a participat la multe petreceri, de lume, foarte de lume”. Însă, nu a durat mult această perioadă. Când mama ei i-a arătat cum o tânără „influencer”, foarte cunoscută, petrecea mult timp într-o mănăstire, pentru a avea o experiență de viață, Mihaela a început să se întrebe cum ar fi să devină călugăriță. Fără să știe foarte bine ce este o călugăriță sau cine este Dumnezeu, pe 28 iunie 2015, la vârsta de 21 de ani, Mihaela a intrat pe ușa Mănăstirii Maicilor Dominicane din La Laguna pentru a avea o primă experiență de 15 zile.
Acea vizită avea să îi marcheze profund viața, așa că trei luni mai târziu, avea în jur o mulțime de surori noi, îmbrăcate în alb și negru, care o învățau Rozariul catolic și tot ceea ce presupunea viața religioasă. După un timp, alegerea Mihaelei s-a confirmat. Chiar dacă familia sa adoptivă nu a fost de acord cu noua sa viață, fata le-a rămas recunoscătoare părinților ei, pentru că datorită lor a încolțit „sămânța” vocației sale.
A decis să-și caute familia biologică
În aprilie 2020, pe când sora Mihaela Maria își făcea inițierea la Cordoba, maica stareță i-a sugerat să-și caute familia biologică, ca pe ceva necesar în procesul său de formare religioasă. Inițial nu a vrut, însă cu timpul și-a dat seama de beneficiile umane și spirituale ce i-ar putea aduce acest demers și a început procesul de căutare, susținută de maica stareță.
Tânăra a cerut de la guvernul Insulelor Canare datele de pe certificatul său de adopție, care includea atât numele părinților săi, cât și orașul în care s-a născut. Cu ajutorul unei fundații românești, procedurile au fost simplificate, astfel că Mihaela a reușit să obțină certificatul său de naștere. După două zile, fundația a anunțat-o că părinții ei biologici au fost identificați, sunt în viață, iar serviciile sociale vor merge la ei acasă să-i viziteze.
Mihaela are în România șase frați
Pe 17 noiembrie 2020, Mihaela a primit un email de la serviciile sociale din România prin care o anunțau că au vizitat casa părinților ei, că au fost foarte fericiți și așteaptă cu nerăbdare să o cunoască. Mama ei avea 47 de ani, tatăl 50 și mai avea șase frați. Întregul proces a fost accelearat datorită rețelelor de socializare. După doar două zile de „cercetări” a reușit să vorbească video cu două dintre surorile din România, Roxana și Raluca. Văzându-se, toate au început să plângă. Următoarea zi, a apărut pe ecran și mama sa.
Când și-a văzut fiica pe care o credea piedută de peste două decenii, Nicoleta a căzut în genunchi, și-a acoperit fața și nu a putut decât să repete: „Fiica mea, Mihaela”. Din acel moment, tânăra a decis că vrea să meargă să-și cunoască familia biologică. Sora Mihaela și-a cunoscut toți frații prin intermediul ecranului: Ana Maria, Roxana, Raluca, Narcisa, Crina și Andrei. Toți cei care de-a lungul vieții auziseră de Mihaela și pe care, acum, o salutau de parcă ar fi fost mereu alături de ei.
S-a întors unde s-a născut
După toate valurile pandemice, pe 20 august 2021, sora Mihaela și maica stareță, sora Inmaculada, au pornit spre Suceava, unde le-au așteptat părinții și cel mai mic dintre frați. Când s-au văzut, s-au îmbrățișat și au plâns mult, de emoția regăsirii. Mama ei își cerea continuu iertare pentru că a căutat-o fără succes. O oră mai târziu, sora Mihaela Maria se afla deja la Stulpicani, o localitate din Bucovina, lângă granița cu Ucraina, acasă la părinții ei biologici. Acolo avea să-și întâlnească unchii, restul fraților săi – cel mai mic în vârstă de 8 ani – și cei șase nepoți ai săi.
Deși acasă nu era apă curentă și aproape deloc curent electric, în cea mai săracă zonă a țării, Mihaela și stareța care a însoțit-o au petrecut acolo fericite trei săptămâni, nelipsindu-le nimic. Unul dintre cele mai emoționante momente ale călătoriei sale în România a fost când sora Mihaela a vizitat spitalul în care s-a născut. De asemenea, a avut timp să participe la Euharistie în Biserica Catolică din sat și la Liturghia Ortodoxă.
„Dumnezeu nu a uitat nicio lacrimă de-a mea”
Ziua plecării a fost printre cele mai grele, mai ales despărțirea de sora sa Narcisa, care este surdomută. Fără să poată vorbi, tânăra a reușit să-i transmită Mihaelei toată dragostea ei. S-au despărțit cu lacrimi în ochi, însă Mihaela avea în suflet bucurie și recunoștință pentru tot ce au făcut părinții pentru ea din ziua în care s-a născut.
Tânăra a mărturisit pentru Religion en Libertad: „Întâlnirea cu familia mea biologică m-a ajutat să văd că Dumnezeu există, că este sincer, că nu a uitat nicio lacrimă de-a mea. Pentru ca versetul: – Ei nu s-au născut nici din sânge, nici din carne, ci s-au născut din Dumnezeu – să se împlinească”.
