Social

Studiile superioare vor fi luate în considerare la calcularea pensiilor! Un an universitar, 81 de lei

15 ani studiile superioare Pensie Sursa foto Playtech.ro
sursa foto: arhiva companiei

Noua legislație privind pensiile aduce beneficii pentru românii cu învățământ superior. Guvernul pare să promoveze educația și să încurajeze obținerea de diplome academice. Potrivit noilor prevederi, persoanele care și-au urmat studiile superioare, vor beneficia de pensii mai mari.

Astfel, începând din toamnă, se va lua în calcul și perioada petrecută în învățământul superior la calculul pensiei. Astfel, pentru fiecare an de studii absolvit, un pensionar va primi un bonus de 0,25 puncte la pensie.  Fiecare punct de pensie reprezintă 81 de lei. Anii petrecuți în învățământul superior vor aduce un supliment la venitul lunar al pensionarului.

„Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel (…) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere. Perioadele prevăzute (…) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi”, se arată în actul normativ, potrivit romaniatv.net.