Adrian Năstase răspunde unei întrebări controversate! Adrian Năstase a fost prezent la podcastul lui Damian Drăghici, unde a vorbit despre momente incomode din viața sa. Fostul premier al României nu a ezitat să explice expresia ”Năstase patru case”. Fostul politician spune că expresia este greșită.
Fostul premier a vorbit despre expresia ”Năstase patru case” care ar fi greșită și că ar fi locuit în mai multe case decât președintele Klaus Iohannis, scrie romaniatv.net.
„Formula cu Năstase patru case este absolut incorectă pentru că eu am stat în mult mai multe case de-a lungul anilor. Dacă le-am număra, am stat chiar în mai multe case decât Iohannis”, a spus Adrian Năstase.
„Lucrurile au fost foarte simple (…) Când m-am căsătorit cu Dana, eu aveam un apartament, Dana avea un apartament. Am decis să le vindem și să luăm unul singur. Când așteptam primul copil… apartamentul era foarte frumos, avea o sufragerie imensă și un dormitor. L-am schimbat pentru o casă. Deci da, e adevărat că am avut patru case, dar nu în același timp, ci succesiv (…) Pentru că aveam o cotă de popularitate în creștere, niște jurnaliști au decis să îmi pună pietricele în buzunar”, a explicat Adrian Năstase la Antena 3.
Amintim faptul că Adrian Năstase și-a spus părerea despre criza politică din România. Fostul premier al României consideră că s-a ajuns la un ”blocaj care va fi foarte greu de depășit”.
PNL crede că voturile PSD vor veni în mod automat
„La momentul acesta, PNL a respins varianta unui sprijin din partea PSD. PSD şi-a dat seama că intră într-o capcană, a propus o variantă de USL care să intre la guvernare, pentru a se asigura că unele din proiectele pe care le-ar fi încercat pot fi puse în aplicare. PNL crede că voturile PSD vor veni în mod automat, dar nu vor veni aşa. Este clar că s-a ajuns în impas, că PNL doreşte să ducă până la capăt anumite proiecte ale lor care nu permiteau intrarea la guvernare a unor miniştri PSD. Deci suntem într-un moment grav”.
Florin Cîţu nu-şi doreşte o înţelegere cu PSD
„Eu cred că Florin Cîţu nu-şi doreşte o înţelegere cu PSD. Dar probabil că nu este conştient de efectele care vor apărea în ce priveşte susţinerea partidului pe care-l conduce, pentru că practic fie PNL va trebui să meargă înapoi spre USR, ceea ce va fi extrem de dificil dacă se va realiza, fie va merge spre alegeri anticipate, ce va fi rău pentru PNL, pentru că se va accentua şi criza economică, aspectele sanitare. Probabil că preşedintele Iohannis va interveni din nou, poate că PNL va înţelege că nu poate să continue cu aceleaşi abordări, dar e nevoie de mai multă înţelepciune, probabil că e nevoie de inteligenţă, înţelepciune. S-a ajuns la acest blocaj care, după părerea mea, va fi foarte greu de depăşit”, a declarat Adrian Năstase.