Lifestyle

Adrian Mutu: Am fost în iad şi m-am întors. Au fost 6 luni groaznice din viața mea

Adrian Mutu: Am fost în iad şi m-am întors. Au fost 6 luni groaznice din viața mea

Adrian Mutu, fost antrenor al FC U Craiova 1948, s-a deschis în podcastul lui Cătălin Măruță și a povestit ce a însemnat pentru el experiența petrecută la Chelsea Londra.

„Londra, New York-ul, Parisul, sunt orașe grele, periculoase pentru un adolescent. Nu sunt ca Bucureștiul, ca Milano, sunt foarte mulți oameni. Importanța orașului te face să te pierzi, dacă nu ești educat. Ideea e că știm cu toții ce s-a întâmplat acolo, nu aș vrea să trecem prin asta. În jur de patru milioane (n.r. – salariu la Chelsea). Noi, în momentul de față, ar trebui să ne educăm copiii cum să fie, cum să aibă succes.

Acum, noi suntem diferiți cu copiii noștri, văd și la prietenii mei. Eu nu am fost în momentul ăla pregătit deloc. Eu nu am fost pregătit de lucrul ăsta, m-a luat prin surprindere și faima, și banii, și tot. Nu aveam pe nimeni lângă mine care să mă învețe cum să gestionez aceste sentimente și tot ce se întâmplă acolo și, inevitabil, a venit și căderea. Bineînțeles că am suferit foarte tare. A fost o greșeală și normal că vine și decăderea cu ea.

Au fost 6 luni groaznice din viața mea. Am fost, ca să zic așa, în iad, și m-am întors. Am rămas singur. Știu că Trăian Băsescu era președintele țării atunci și spunea ‘să-și asume responsabilitatea, să facă ce vrea’. Până atunci, era mândru de mine, eram erou național, și la un moment dat am fost lăsat singur. Eu nu am rămas cu această decădere, am rămas cu faptul că m-am întors și, după acest episod, am luat și ”cel mai bun străin” din Italia de două ori la rând. A fost un comeback extraordinar, pe care puțini sportivi au fost capabili să-l facă”, a declarat Adrian Mutu în podcast-ul „Acasă la Măruță”, conform Digisport.