Economic

Adrian Câciu, previziuni sumbre asupra economiei! Vine recesiunea

Adrian Câciu, ministrul finanțelor, sursa foto zf.ro
sursa foto: arhiva companiei

Perspectivele economice ale României nu indică o îmbunătățire notabilă. Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, avertizează că anul 2024 se anunță dificil pentru țară.

„Pericolul recesiunii este la coltul României. Au apărut datele de ultim trimestru 2023. Se poate vedea că este o ușoară contracție. Trebuie să ne preocupe cum facem să repornim economia, acolo unde a încetinit, pentru că este evident că a încetinit. Cred că asta ne interesează pe noi ca guvernare și pe cetățeni, pe antreprenori. Poate nu merg firmele, poate unele sectoare nu se exprimă cum trebuie. Haideți să ne gândim ce măsuri luăm! Am avut o serie de măsuri de luat pentru fermieri, o serie de măsuri de luat pentru transportatori. Astea sunt subiectele pe care ar trebui să ne zbatem…Vă spus ce s-a făcut în 2023 cu cei 40 de miliarde. O parte a fost datorie, o parte a fost deficit. La deficit, am avut un deficit de 90 de miliarde de lei și am avut investiții de 100 de miliarde de lei. Deci practic, datoria nou creată, s-a dus în investiții”, a declarat Adrian Câciu la Antena 3 CNN.