Social

 Adio, vouchere sociale pentru luna august! Cine sunt cetățenii mai puțin norocoși

voucher Sprijin pentru România; sursă foto: adevarul.ro
sursă foto: adevarul.ro

Sprijin pentru România” continuă, astfel că în august vor intra banii pe cardurile sociale pentru achiziționarea alimentelor de bază. Fiecare tichet are o valabilitate de 12 luni și poate fi folosit doar de beneficiar, dar se pot face și unele excepții.

Voucherele sociale vor fi distribuite în şase tranșe, o dată la doi luni. Fiecare tichet valorează 250 de lei și poate fi folosit pentru a cumpăra alimente, precum și pentru a putea achita mesele calde, la restaurant sau în alte locuri în care pot beneficia de acest serviciu.

Proiectul are ca scop contracararea scăderii standardului de viață și a grupurilor sociale vulnerabile, în ideea de a scădea riscul sărăciei la nivel național. Potrivit Ministerului Investițiilor, luna aceasta, banii pe voucherele de alimente vor intra în jurul datei de 15 august.

Adio, vouchere sociale!

Voucherele de alimente în valoare de 250 de lei se taie pentru anumite categorii de români, chiar dacă aceştia sunt eligibili pentru a le primi, se arată în ordonanţa de urgenţă nr. 63 din 9 mai 2022. Este vorba despre românii care părăsesc ţara, cei care primesc decizii de condamnare ori cei care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

Astfel, „sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”, se arată în OUG 63 din 9 mai 2022 şi publicată în Monitorul Oficial, potrivit RomâniaTv.

„Bugetul măsurii temporare „Sprijin pentru România”, acordată prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic, pentru perioada 1 iunie 2022-31 decembrie 2023, se stabilește la suma de 6.281.200 mii lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele comunitare și naționale aplicabile Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, prin unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile”, se mai arată în document.

Persoanele eligibile

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social

– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.