Se spune că fasolea cu ciolan este mâncarea tradițională a românilor. Se pare că nu este chiar așa cum se spune, chiar dacă de Ziua Națională a României, de ceva ani încoace, fasolea cu ciolan a devenit un brend care s-a atribuit preferințelor culinare ale românilor.
Dar, dacă vedem mai bine situația, observăm că și aceasta este o mare minciună, la fel ca multe altele.
Nimeni nu vede că fasolea pe care o mănână românul este goală pentru că ciolanul rămâne la politicieni?
De fapt, asta este principala miză pentru care politicienii se luptă cu înverșunare.
La fel se întâmplă și acum, la alegerile parlementare, cum s-a întâmplat de 30 de ani încoace.
Știți ce salarii consistente primesc parlamentarii ?
Pe lângă sumele considerabile, există certitudinea că șansele ca acestea să scadă sunt minime în condițiile în care se calculează în funcție de nivelul salariului minim, fiind puțin probabil ca vreun guvern să aibă îndrăzneala să-și asume costurile politice presupuse de o eventuală reducere a acestuia.
În plus, este suficient un mandat întreg de parlamentar pentru ca viitori deputați și senatori să-și asigure și o pensie specială care să le suplimenteze veniturile la bătrânețe.
Cum cresc indemnizațiile politicienilor
Dacă luăm în calcul ultima legislatură 2016-2020, vedem că indemnizația deputaților și senatorilor a crescut de mai multe ori.
Odată cu mărirea salariului minim de la 1 ianuarie 2021 primii care vor sări în sus de bucurie vor fi chiar parlamentarii aleși duminică pentru că asta presupune că le vor crește și lor lefurile.
Astfel, indemnizația brută lunară a unui deputat sau senator simplu, fără nicio funcție de conducere în Parlament, are valoarea a nouă salarii minime brute pe țară garantate în plată. Dacă, de exemplu, salariul minim crește cu 100 de lei pe lună, parlamentarul respectiv va primi 900 de lei în plus la indemnizație.
La valoarea actuală a salariului minim, de 2.080, dacă aplicăm coeficientul de 9,0, indemnizația brută lunară a unui parlamentar este de 18.720 de lei.
Coeficientul crește pentru fiecare funcție de conducere pe care deputații sau senatorii le primesc fie în comisiile de specialitate, fie în cadrul Biroului Permanent.
În consecință, și indemnizațiile lunare cresc după cum urmează: secretar de comisie – 19.136 lei, vicepreședinte de comisie – 19.552 lei, președinte de comisie – 20.176 lei, lider de grup – 20.800 lei, secretar sau chestor al Camerei Deputaților sau Senatului – 21.840 lei, vicepreședinte al Camerei Deputaților sau Senatului – 22.256 lei, președinte al Camerei Deputaților sau Senatului – 23.920 lei.
Indemnizații între 130.000 și 190.000 lei pe an
Acest nivel al indemnizațiilor a fost aplicat în 2019 și 2020. După impozitare, veniturile anuale din ultimii doi ani ai legislaturii au reprezentat sume consistente:
președinte al Camerei Deputaților sau Senatului: 186.570 lei/an
vicepreședinte al Camerei Deputaților sau Senatului: 173.592 lei/an
secretar sau chestor al Camerei Deputaților sau Senatului: 170.352 lei/an
lider de grup parlamentar: 162.240 lei/an
președinte de comisie permanentă: 141.636 lei/an
vicepreședinte de comisie permanentă: 137.256 lei/an
secretar de comisie permanentă: 134.328 lei/an
deputat sau senator: 133.842 lei/an
Cum își fac parlamentarii legi care să le convină
Regulile după care se calculează salariile deputaților și senatorilor au fost stabilite prin Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Prevederile legii au intrat în vigoare de la 1 iulie 2017 astfel că președinții Camerelor aveau o indemnizație brută de 16.675 de lei, iar parlamentarii fără funcții în comisii sau Biroul Permanent una de 13.050 de lei.
O primă majorare a avut loc pe 1 ianuarie 2018, când salariul minim a crescut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei. În consecință, indemnizația brută a președinților a ajuns la 21.850 de lei pe lună și a simplilor parlamentari la 17.100.
Pentru aceștia din urmă, creșterea venitului lunar net a fost de la 9.153 lei pe lună la 9.993 lei pe lună.
Un an mai târziu, salariul minim a crescut de la 1.900 lei pe lună la 2.080 fapt ce a atras automat creșterea salariilor din Parlament până la nivelul de astăzi.
La 1 ianuarie 2020, salariul minim a ajuns la 2.230 lei și, pentru a evita o nouă majorare a lefurilor parlamentarilor, guvernul Orban a adoptat OUG 1/2020 prin care au fost înghețate salariile demnitarilor, potrivit fanatik.ro