Actual

Aderarea României la Schengen. Care sunt problemele evidențiate de Austria

Spațiul schengen,
sursa foto: antena3cnn

Aderarea la spațiul Schengen este un lucru foarte important. În acest moment, reprezintă un obiectiv al țării noastre. Care poate aduce foarte multe beneficii din punct de vedere economic. Dar și la nivel de statut în planul internațional. Dar, procesul de aderare al țării este în continuare blocat.

Aderarea țării noastre la Schengen este blocată de votul Austriei. Care nu dorește să permită ca România să intre în spațiul liberelor frontiere. Dar, se pare că această decizie nu are în spate un motiv care este împotriva țării noastre.

Aderarea României la Schengen

Austria dorește să ofere o lecția. Dar, aceasta nu se adresează României. Ci actualelor probleme care se petrec la nivelul spațiului Schengen. Alexander Schallenberg, ministrul de Externe al Austriei, recunoaște că România și Bulgaria nu sunt țintele vizate de veto-ul Austriei. El susține că problemele Austriei cu spațiul Schengen sunt de amploare.

Ministrul de Externe al Austriei a declarat că votul împotriva intrării celor două țări nu vizează probleme ale României sau Bulgariei. Acest vot a fost dat pentru a sublinia că neregulile din Schengen sunt reale. Obstrucționarea României și Bulgariei este doar o măsură pentru a evidenția aceste probleme.

Austria, probleme legate de Schengen

Într-o discuție cu omologul său bulgar, Maria Gabriel, Schallenberg a declarat că votul nu ține de capacitatea Bulgariei sau a României. În timp ce oficialul bulgar se afla în vizită la Viena, ministrul Austriei a declarat că țara sa are o problemă foarte mare legată de Schengen. Și de faptul că regulile acestui spațiu fără frontiere nu se respectă.

În ceea ce privește legăturile diplomatice dintre Viena și Sofia, discuțiile cu privire la veto-ul Austriei la aderarea Bulgariei și României au devenit în ultima vreme destul de ostile.

Refugiați și migrația ilegală

Guvernul Austriei avea cu adevărat „o problemă fundamentală” cu Schengen, potrivit lui Alexander Schallenberg. Votul de blocare nu vizează România sau Austria, a explicat oficialul. Austria se ocupă sistematic de cel mai mare număr de cereri de refugiați din UE. Reducerea migrației ilegale și consolidarea securității frontierelor exterioare sunt priorități. Pe care țara dorește să le scoată la vedere.

Maria Gabriel este totuși optimistă, afirmând că Bulgaria își va păzi mai eficient frontierele după ce va intra în Schengen. Oficialul a spus că Austria se poate baza pe ajutorul Sofiei în timp ce se confruntă cu noi dificultăți în regiune.

Decizie greșită

Alexander Van der Bellen, președintele Austriei, susține că Guvernul a luat decizia incorectă de a împiedica România și Bulgaria să intre în Schengen. Declarațiile au fost făcute joi, la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă. Oficialul austriac a semnalat că speră ca decizia să fie schimbată.

„În momentul în care guvernul federal austriac a zis nu pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, eu, în calitate de președinte, nu am fost de acord cu acea decizie. Eu nu am văzut niciun motiv pentru blocarea României și Bulgariei la Schengen, în condițiile în care sistemul oricum nu funcționează.”, a declarat Alexander Van der Bellen, conform Daily Business .