Adelia Pestrițu, dezvăluiri după 4 ani de căsnicie. Vedeta esta căsătorită cu Victor Șteblea, iar acum a dezvăluit cum vede ea lucrurile după această perioadă.
„Ne cunoaștem limitele și nu apăsăm accelerația mai mult decât este cazul. Suntem transparenți și nu există minut din zi să nu știm unul de celălalt. Ne spunem absolut orice avem pe suflet. Ne știm toate parolele și nu avem secrete”, a spus Adelina Pestrițu într-un interviu pentru viva.ro.
„N-am întâlnit o relație perfectă și nici nu cred că există. Sunt și momente în care avem păreri în contradictoriu, dar nu facem o tragedie din asta. Sunt zile mai bune și zile mai puțin bune. Conviețuirea nu e simplă, dar are atât farmec! Practic, ne este invadată intimitatea și în momentele în care vrem să fim doar noi. Divergențe se pot naște și de la o omletă prea rumenită dacă e Mercur retrograd (râde). Important este că știm să le depășim”, a mai spus vedeta.
Adelia Pestrițu, dezvăluiri după 4 ani de căsnicie: „Lui nu-i place să pozeze, să posteze prea mult sau să fie expus asemeni unei persoane publice. Mai face din când în când de dragul meu, altfel nu l-ați vedea la față. (râde) Abia îl prind la poze și multe dintre ele sunt instantanee. Îmi respectă munca pentru că vede cât de mult îmi place, cât de mult mă implic și îmi doresc ca totul să iasă wow. Mă ajută de câte ori am nevoie, dar, spre binele căsniciei noastre, am ales să colaborez cu oameni care să mă ajute la pozat/filmat, pentru că eram un adevărat stres pentru cuplu”, a spus Adelina Pestrițu.
În ciuda faptului că este urmărită de un număr impresionant de oameni în online, mulți nu înțeleg din ce în câștigă existența, inclusiv familia ei.
„Părinții mă întreabă cu ce mă ocup. Eram la televiziune, era un venit sigur. Mi-a fost greu să le explic. Oamenii nu s-au obișnuit cu rolul de influencer, meseria de influencer, pentru că îți ocupă tot timpul. Sunt zile în care nu am timp pentru mine sau viața personală, dar trebuie, e musai să am timp pentru ce fac eu în mediul online, adică mediul din care îmi câștig pâinea, pentru care trebuie să muncesc non-stop. Nu este o meserie pentru care ai un program, cum sunt corporatiștii, până la 18.00, apoi merg acasă cu familia, merg la un tenis sau, pe vremuri, la cinema.”, a declarat Adelina Pestrițu la emisiunea online „Interviurile lui Vitalie”.