Acuze grave. Monica Pop despre demiterea lui Streinu-Cercel: „O clară manevră politică!” După demiterea de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a medicului Adrian Streinu-Cercel de la conducerea Comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID-19, din Ministerul Sănătății, Monica Pop a răbufnit în mediul online.
Medicul oftalmolog a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj scurt și la obiect.
„DEMITEREA Profesorului CERCEL = O GRESEALA, O MARE NEDREPTATE SI O CLARA MANEVRA POLITICA!”
Scrisoare deschisă
De altfel, chiar Adrian Streinu Cercel și-a prezentat varianta sa asupra documentului elaborat pentru izolarea persoanelor în vârstă.
„În ultimele zile, am fost întrebat de ce nu reacționez, în contextul în care am fost țintă unor atacuri fără precedent, urmare a interpretării eronate și tendențioase a documentului intitulat Programul Vacanța Mare de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19. Pentru că situația continuă să fie prezentată distorsionat, fac următoarele precizări.
Acesta a fost un document de lucru elaborat la începutul pandemiei că o propunere de intervenție de sănătate publică adresată tuturor categoriilor la risc și a fost propus spre dezbatere la momentul respectiv, astfel că este cu atât mai surprinzătoare apariția să în spațiul public la acest moment, când, dată fiind evoluția epidemiei, propunerile cuprinse în document în mod evident nu mai sunt de actualitate.
Majoritatea materialelor apărute în presă pe această tema oferă o interpretare distorsionată și malițioasă a măsurilor propuse în acest draft.
De exemplu, mesajul din presă legat de „carantinarea forțată” a persoanelor vârstnice, este profund eronat.
Conceptul din materialul original specifică recomandarea că vârstnicii să fie protejați prin izolarea la domiciliu singuri sau cu persoane de aceeași vârstă”, transmite profesorul Cercel într-o scrisoare deschisă publicată de Antena 3.