Acuzații dure la adresa Adinei Alberts. Vasi Rădulescu, medic și scriitor, a taxat-o dur pe doamna Alberts.
„Mai are tupeu Adina Alberts să mai zică/scrie ceva despre COVID, India, ivermectină, tratamente inventate?”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe pagina sa de Facebook.
„Spuneți-mi și mie, mai are tupeu Adina Alberts să mai zică/scrie ceva despre COVID, India, ivermectină, tratamente inventate? Are la fel, mii de like-uri și share-uri la orice postare? Se ia în continuare de vaccinuri? Mai acceptă donații pentru a-și continua luptele extenuante?”, a fost mesajul medicului.
Acuzații dure la adresa Adinei Alberts. „Unii ar numi asta libertate de expresie. Eu o numesc mai simplu, amalgam de ticăloșie, manipulare și prostie”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe contul de Facebook.
„India e într-un coșmar. Tratamentele acelea, lăudate și de madam Alberts, nu funcționează. Vaccinarea nu poate ține ritmul, din păcate, cu explozia de cazuri. Sunt incinerate cadavre pe stradă, în parcuri, în părcări.
Dacă acele imagini nu vă impresionează, dacă tot în gura doamnei AA vă uitați, dacă niciun oficial de la noi nu face nimic să-i oprească pe acești indivizi care diseminează toate prostiile, avem indicii puternice despre direcția noastră. Nu neapărat doar în pandemie, ci în sens mai general”, a conchis Vasi Rădulescu.