Lifestyle

Aceste zodii nu se potrivesc deloc! Există vreo speranţă pentru cuplurile incompatibile?

Aceste zodii nu se potrivesc deloc! Există vreo speranţă pentru cuplurile incompatibile?

Este un lucru bine ştiut că nu toate zodiile se înţeleg între ele. De regulă, se consideră că un nativ dintr-un element se înţelege bine cu celelalte semne zodicale aflate sub patronajul elementului respectiv. Astfel, Leii s-ar apropia cel mai uşor de Săgetători şi Berbeci, de exemplu.

Pe de altă parte, cele mai slabe compatibilităţi sunt între elementele contrare. Astfel, combinaţiile Apă-Foc, Apă-Aer, Foc-Pământ şi Aer-Pământ sunt mai degrabă cupluri formate din zodii incompatibile. Asta nu înseamnă că sunt automat sortite eşecului, aşa cum nici doi nativi compatibili nu vor face în mod obligatoriu casă bună. Dar nivelul de compatibilitate vă poate ajuta să vă acomodaţi mai uşor unul cu celălalt şi să nu aveţi neînţelegeri pornind de la lucrurile mici sau stilul de viaţă. Altfel spus, există mai multe şanse de stabilitate… sau de instabilitate, dacă vorbim despre doi nativi de aer!

Cuplurile dificile!

Pe primul loc în topul făcut de WowBiz se află cuplul format din Berbec şi Rac. Berbecii sunt foarte predispuşi la plictiseală şi caută constant noi stimuli. În schimb, Racii pun pe primul loc liniştea, rutina şi viaţa de casă. Astfel, ei se pot contra cu uşurinţă cu Berbecul, cel mereu dornic să iasă din casă, chiar şi dacă nu vrea să petreacă. În plus, atitudinea tranşantă a nativilor de foc ar putea să rănească sensibilitatea profundă a Racului.

Următoarea pereche care va întâmpina dificultăţi este formată din Taur şi Vărsător. Chiar dacă ambii nativi au o dragoste pentru frumos, care poate să-i predispună la trăiri artistice împărtăşite, există alte probleme. Taurul preţuieşte stabilitatea şi certitudinea că partenerul îi aparţine. Or, Vărsătorul ezită adesea să pună o etichetă unei relaţii de dragoste sau are nevoie de o perioadă îndelungată înainte de a se implica total.

Gemenii şi Fecioarele riscă şi ei să se certe. Sau, mai bine zis, Geamănul din cuplu să se certe, în vreme ce Fecioara îl ignoră. Cuplul este bazat pe contrastul extrovertit-introvertit, dezordonat-ordonat.

Mai apoi, Leii şi Scorpionii sunt problematici împreună. Deşi pot să aibă o relaţie foarte intensă şi pasională, certurile dintre ei sunt ceva de speriat. În plus, posesivitatea Scorpionului s-ar putea să intre în contradicţie cu nevoia constantă a Leului de a fi admirat.

În fine, Săgetătorul şi Capricornul sunt apropiaţi calendaristic, dar la mare depărtare din punctul de vedere al principiilor. Capricornii sunt interesaţi mai ales de stabilitate financiară şi de un trai confortabil, în vreme ce Săgetătorii sunt gata să plece în călătorii fără bagaj şi să exploreze lumea pe toate părţile.

Cum depăşim diferenţele

Cel mai important este ca nativii incompatibili să-şi îmbrăţişeze diferenţele. Un cuplu format dintr-un Săgetător şi un Capricorn, de exemplu, poate avea şanse de reuşită în cazul în care ambii încearcă să privească prin ochii celuilalt. Iar ăsta chiar e un lucru pe care îl recomandăm, pentru a avea experienţe de viaţă şi de cuplu cât mai variate.