Asemănarea lui Mary Reynold este uimitoare, iar timp de 34 de ani ea a fost sosia Reginei Elisabeta. Femeia, acum în vârstă de 89 de ani, este marcată de moartea Suveranei și spună că, din respect pentru Majestatea Sa, va renunța la slujbă.
Va renunța la slujbă
A simțit-o mereu pe Regină ca făcând „parte din familie”. Și asta pentru că, începând din anul 1988, ea a fost sosia celei mai iubite femei din lume. Doamna cu stil care arată extraordinar la vârsta de 89 de ani, locuiește în Epping, Essex, va renunța la această titulatură, din respect pentru Regină.
Dar, pentru a păstra mereu vie amintirea Elisabetei, ea va păstra toate ținutele speciale. Mary și-a intrat foarte bine în rol de-a lungul timpului, a apărut în multe filme și emisiuni din televiziune, dar cel mai important rol al său a fost cel principal din filmul de comedie Bullseye. De asemenea, a strălucit într-un episod din seria aniversară de 25 de ani a serialului Doctor Who din 1988.
Are două dulapuri separate
Fosta sosie a reginei Elisebeta a mărturisit că are două șifoniere separate, unul cu ținute regale și altul cu obiecte de vestimentație normale. La scurt timp după ce Regina a trecut la cele veșnice, Mary a fost contactată de o televiziune din Rusia, care a rugat-o să îmbrace costumul de imitatoare.
„Era Regina- nu Regina Elisabeta, nu Regina Angliei, era Regina”
„Era o persoană care avea atâta lumină și era o persoană foarte iubită și prietenă cu toată lumea. Se simțea ca și cum făcea parte din familie”, a spus sosia reginei. Mary a mai adăugat și că întotdeauna a încercat să se comporte precum o regină și să fie drăguță și să respecte pe toată lumea.
Oriunde te-ai fi dus în lume, era Regina- nu Regina Elisabeta, nu Regina Angliei, era Regina. Nu va mai fi niciodată cineva ca ea”, a mai povestit femeia, care totdeauna a avut grijă să o imite pe Elisabeta cât a putut mai bine, iar acest lucru i-a reușit.
Sursă foto: rtv