International

Accidentele feroviare domină Europa! Olanda și Elveția au urmat după România

Tragedie feroviară în Grecia
Credit imagine: Twitter

După tragedia feroviară din Grecia, care s-a soldat cu 57 de morți și nenumărate proteste, a avut loc un accident similar în Galați, România. O femeie a murit și mai multe persoane au fost rănite în urma incidentului. Acum, un tren din Olanda a deraiat, rezultând în cel puțin 30 de răniți și o persoană are și-a pierdut viața.

Tragedia a avut loc în vestul Olandei, la 3.25 (4.25, ora României), între Haga și Amsterdam. Cincizeci de persoane călătoreau cu acest mijloc de transport. Dintre cele treizeci de victime, 19 persoane au avut nevoie de internare, iar celelalte au primit îngrijiri la fața locului.

Cauzele accidentului

Conform detaliilor din presa internațională, motivul deraierii ar fi fost un utilaj de construcție care se afla pe calea ferată. În încercarea conductorului de a evita coliziunea, el a ieșit de pe șine. O altă informație vehiculată imediat după accident a fost aceea că trenul cu pasageri ar fi lovit un marfar. Circulația pe linia feroviară respectivă a fost oprită pentru o perioadă nedeterminată. La fața locului au venit mai mulți reprezentanți ai Consiliului Olandez pentru Siguranță.

De asemenea, primarul localității Voorschoten, Nadine Stemerdink, și-a transmis condoleanțele și părerile de rău către victimele acestui „accident tragic”, relatează Fanatik.

Accidente feroviare în Europa

În România, a avut loc recent o tragedie similară: un tren a deraiat, rezultând în moartea unei femei de 53 de ani. Și în Elveția a avut lco un astfel de incident. Pe 31 martie, statul elvețian a fost lovit de două tragedii feroviare, la câteva minute distanță una față de cealaltă. Din cauza vântului puternic, trenurile au deraiat de pe șine. Chiar dacă nu au fost pierderi de vieți omenești, furtunile puternice din Berna, care au răsturnat trenurile, au făcut ca cel puțin nouăsprezece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma celor două incidente.

De asemenea, au trecut cinci săptămâni de la tragedia care a avut loc în Grecia, pe traseul Atena – Salonic, care conectează cele mai mari orașe ale țării balcanice. În urma acestei tragedii, traseul a fost închis până ieri, 3 aprilie. 57 de persoane și-au pierdut viața, iar orașele mari ale Greciei au fost luate cu asalt de protestatari, care consideră că această tragedie ar fi putut evitată. Ei sunt de părere că în ultimii 30 de ani, autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru a consolida liniile ferate, astfel încât un asemenea dezastru a putut avea loc. Toate călătoriile pe acest traseu au fost sistate timp ce cinci săptămâni.