Un accident grav de circulaţie a avut loc, în această dimineaţa, în localitatea Răcăciuni, Bacău. În urma impactului, șapte persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost duse de urgență la un spital din apropiere. A fost declanşat imediat planul roşu de intervenţie.
Raed Arafat, detalii de ultim moment: „Printre decedați sunt minori”
În accident au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 15 oameni. Accidentul a avut loc pe pe DN2 Bacău – Adjud, la ieşire din localitatea Răcăciuni, potrivit ISU Bacău.
Autorităţile din Bacău au activat planul roşu de intervenţie, după ce un autoturism marca Mercedes s-a ciocnit frontal cu un microbuz în care se aflau mai multe persoane.
Șapte persoane decedate. Este vorba despre cinci adulţi şi doi minori
Alte cinci persoane, dintre care 2 copii, au fost transportate rapid la Spitalul de Urgenţă Bacău de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă sosite la faţa locului, transmite News.ro.
Raed Arafat, șeful Departamentului de Urgență, a prezentat, duminică, la Antena 3, informații suplimentare legate de accidentul tragic produs pe DN 2.
Arafat: Au fost trimise echipe din trei județe
„În acest moment, din ultimele informații primite, sunt 7 decedați, din păcate, și 5 răniți. Printre decedați sunt doi minori și un adult din autoturismul cu care s-a ciocnit microbuzul și 4 adulți din microbuz, iar răniții sunt 5, dacă nu greșesc, doi minori printre ei. Sunt deja la spital și așteptăm evaluarea ca să avem informații suplimentare.
Au fost trimise echipe din trei județe, din Bacău, din Galați și din Vrancea, plus elicopterul care a plecat de la Iași. (…)
Victimele au fost transportate, în principal, în județul Bacău
Victimele au fost transportate, în principal, în județul Bacău. Știu că persoanele respective erau conștiente, dar asta nu înseamnă că nu se pot descoperi leziuni. Într-un accident în care au fost decese, orice persoană, chiar dacă este conștientă, poate să aibă încă anumite leziuni interne care să se descopere la spital.
Au fost persoane sub resuscitare. Cele două care sunt de sub resuscitare sunt din cele 7 care au fost declarate decedate”, a declarat Raed Arafat, în exclusivitate, la Antena 3.