Acad. Leon Dănăilă, îndemn pentru oameni. De săptămâna viitoare va crește ritmul de vaccinare anti-COVID. Vor fi deschise încă 167 de centru de imunizare în întreaga țară, iar premierul Florin Cîţu a anunţat că în perioada următoare vor fi vaccinați zilnic 80.000 de oameni.
Până acum circa 1.700.000 de persoane din România au primit cel puțin o doză de vaccin, iar aproape 750.000 de persoane s-au înscris pe listele de așteptare.
Acad. Leon Dănăilă, îndemn pentru oameni. Profesorul academician doctor Leon Dănăilă îi îndeamnă pe oameni să se imunizeze și să țină cont doar de părerile specialiștilor. În vârstă de 88 de ani, medicul încă mai face operații pe creier și s-a vaccinat.
Medicina a făcut paşi foarte mari, în ultimul timp
Leon Dănăilă: Medicina a făcut paşi foarte mari, în ultimul timp. Trebuie să aibă încredere în ceea ce spun medicii, nu în ceea ce spun persoane care nu au habar despre medicină și despre imunitate, despre acțiunea unui vaccin. Milioane de oameni ar muri dacă nu s-ar vaccina. Trebuie ca oamenii să aibă încredere în afirmaţiile noastre şi în cercetările care, cu foarte mare greutate și cu foarte mari cheltuieli, se fac.