Actual Social

A început “Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022”. Intrarea e gratuită, iar publicul va avea parte de o experiență spectaculoasă

A început “Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022”. Intrarea e gratuită, iar publicul va avea parte de o experiență spectaculoasă
noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro

“Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022” aduce zona de cercetare de excelență din România în fața tuturor celor interesați

De asemenea, acest eveniment oferă zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, a gândirii critice, a curiozității.

Intrarea este gratuită la toate activitățile propuse de partenerii din consorțiu.

În cadrul evenimentului “Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022”, care se desfășoară în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2022, cercetătorii din consorțiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele.

În acest an, evenimentul prezintă activități dintre cele mai diverse în 19 de locații din țară, toate gravitând în jurul tematicii generale “New science, trends and results” și se desfășoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Pentru a oferi o experiență spectaculoasă publicului într-un mod interactiv, educativ și distractiv, institutele de cercetare și de învățământ superior de prestigiu din România și-au unit toate eforturile.

La București, Noaptea Cercetătorilor se va desfășura vineri, 30 septembrie 2022, între orele 16:00 și 22:00 în Parcul Izvor, Rondul Bicicliștilor.

Programul include:

  • observații astronomice
  • ateliere interactive pentru copii
  • spectacole cu roboți
  • experimente cu ferofluide, senzori, plasme, azot lichid și surse de energie verde
  • alte fenomene spectaculoase, incursiuni interactive în meseria unui geolog, a unui astronaut, a unui biolog sau chiar a unui spion

FOTO facebook.com

La Măgurele, evenimentul se desfășoară sâmbătă, 1 octombrie 2022, între orele 14:00 și 21.00 în Piața Centrală a orașului.

Institutele de cercetare de pe platforma de la Măgurele trimit în piață cercetători care vor prezenta cele mai interesante trenduri în știință. Concursuri deschise publicului larg, experimente live și multe momente artistice așteaptă publicul în Măgurele.

FOTO scicommtoolbox.ro

 

Anual, „Noaptea Cercetătorilor Europeni” se desfășoară în peste 300 de orașe europene, iar în România, anul acesta, activitățile consorțiului ReCoNnect se vor desfășura în București și alte 18 locații din mediul urban mare și mediu.

În data de 30 septembrie 2022, evenimentul are loc în: Horezu/ Oltenia de sub Munte, Satu Mare,Baia Mare, Bistrița, Cluj Napoca,  București

FOTO noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro

 

Pe 1 octombrie 2022, evenimentul are loc la: Cetatea Rupea, Țara Hațegului, Timișoara, Buzău, Măgurele

FOTO noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro

Cu ocazia evenimentului, publicul larg va putea intra în dialog cu cercetători și va putea urmări experimente spectaculoase, demonstrații live și conferințe fascinante despre știință.

Anul acesta, evenimentul a fost organizat de un consorțiu național din care fac parte

  • Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei
  • Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației
  • Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor
  • Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului
  • Institutul de Științe Spațiale
  • Institutul de Fizică Atomică
  • Universitatea din București
  • Universitatea Babeș Bolyai din Cluj
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
  • Universitatea Dunărea de Jos din Galați

La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Europeană a Cercetătorilor se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul cadru Horizon Europe.

Mai multe detalii, precum și programul complet al evenimentelor organizate cu ocazia Nopții cercetătorilor 2022, pot fi consultate pe noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro

Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect 2022 la Muzeul Antipa

Toți cei pasionați de știință sunt invitați vineri, 30 septembrie 2022 între orele 17:00 și 21:00, la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Șoseaua Kiseleff nr. 1, București,  la Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect.

Pentru acest eveniment, specialiștii Muzeului au pregătit vizitatorilor o serie de activități prin care vor dezvălui celor interesați din tainele meseriei de cercetător, iar ceea ce fac în laboratoare va fi descris pe înțelesul tuturor.

Programul evenimentelor din această seară cuprinde:

FOTO noapteacercetatorilor.md

Participarea la Noaptea Cercetătorilor este gratuită, potrivit noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro