Lifestyle

A început curățenia în magistratură. Două judecătoare de la Curtea de Apel București au fost excluse pentru abateri grave

A început curățenia în magistratură. Două judecătoare de la Curtea de Apel București au fost excluse pentru abateri grave

Judecătoarele Panioglu Daniela și Alina-Nadia Guluțanu vor avea sărbători greu de imaginat. Au aflat că sunt date afară din magistratură pentru lucruri greu de imaginat. Cele două judecătoare l-au condamnat la şase ani închisoare pentru corupţie pe fostul președinte al CNAS, Lucian Duță.

Printre altele, Daniela Panioglu și Alina-Nadia Guluțanu au fost cercetate disciplinar de Inspecția Judiciară din CSM pentru că, în motivarea de condamnare a lui Duță au afirmat că doi procurori de la Curtea de Apel Constanța au vrut să-l scape de acuzații pe fostul șef al CNAS.

Potrivit G4Media, e vorba de Gigi Valentin Ştefan, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, şi subordonatul acestuia, Teodor Niţă, care a candidat pentru șefia DIICOT. Consiliul Superior al Magistraturii a emis în acest caz un comunicat, în care se arată unde au călcat strâmb judecătoarele.

„Au invalidat acte administrative”

„Au dispus arestarea preventivă a unei persoane, în afara unui cadru prescris de lege, pe parcursul deliberării asupra fondului cauzei în apel și atribuind caracter de indiciu exclusiv sesizării persoanei vătămate, a cărei solicitare viza doar urgentarea pronunțării unei hotărâri definitive, pronunțare care fusese amânată pe o durată de 3 luni de la data dezbaterilor.

Cu ocazia soluționării unei cereri de recuzare, au invalidat acte administrative cu privire la care nu aveau nicio competență de a se pronunța, creând reguli de drept proprii și au împiedicat repartizarea aleatorie a cauzei, cu consecința tergiversării soluționării acesteia și a accentuării riscului prescripției răspunderii penale.

Au încălcat în mod repetat dispozițiile privind redactarea în termenul legal a hotărârilor pronunțate

Au stabilit săvârșirea de către terțe persoane (procurori) a unor infracțiuni, într-o cauză care nu-i privea pe aceștia, cu încălcarea tuturor regulilor care guvernează procesul penal. Au încălcat în mod repetat dispozițiile privind redactarea în termenul legal a hotărârilor pronunțate (inclusiv în cazul unor hotărâri pronunțate în materia măsurilor preventive sau în alte cauze cu caracter urgent, depășirile înregistrate fiind mai mari de un an)”.

„A tergiversat soluționarea unui dosar penal, pe care îl instrumenta din anul 2013”

Judecătoarea Panioglu Daniela mai are o problemă, spun oamenii legii. Deși a beneficiat de o degrevare parțială de activitate încă din anul 2014, “astfel că nu i se repartizau cauze spre soluționare, a tergiversat soluționarea unui dosar penal, pe care îl instrumenta din anul 2013, amânând, pentru motive care nu au legătură cu soluționarea conflictului de drept în cauză, dezbaterile pentru o durată de 6 luni și pronunțarea pentru o durată de 13 luni, dosarul nefiind soluționat nici în prezent.

„Amâna succesiv pronunțarea în dosarele care îi reveneau spre soluționare, cu depășirea duratei maxime prevăzute de lege”

În același timp, deși avea completul de judecată blocat de la repartizarea de cauze noi, doamna judecător a avut în mod constant o practică de a amâna succesiv pronunțarea în dosarele care îi reveneau spre soluționare, cu depășirea duratei maxime prevăzute de lege.

În unele cazuri amânarea pronunțării fiind dispusă pentru intervale de timp mai mari de 8 luni, deși părțile au formulat cereri repetate de urgentare a pronunțării hotărârii (de exemplu, în unele cauze, pronunțarea a fost amânată succesiv de la data de 26.03.2021 la data de 03.11.2021).

În unele situații, amânarea pronunțării dispusă în aceste cauze a fost urmată de repunerea pe rol a dosarelor, după o amânare a pronunțării de 6 luni”. De asemenea, judecătoarea Panioglu a fost mai sancționată disciplinar printr-o hotârăre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Hotărârea este supusă recursului.