Actual

„A greşit de prea multe ori PSD, a pierdut de patru ori”. Marcel Ciolacu vrea schimbarea statutului în partid

antena 3

Înainte de stabilii criteriile care trebuie să le îndeplinească viitorul candidat al PSD la preşedinţia ţării, social democraţii sunt decişi să modifice statutul partidului. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că partidul său  a greşit de prea multe ori, dacă a pierdut de patru ori, înseamnă că a greşit undeva. Totul trebuie să modificăm, dacă am greşit de atâtea ori.

„A greşit de prea multe ori PSD, a pierdut de patru ori”. Marcel Ciolacu vrea schimbarea statutului în PSD.

Marcel Ciolacu a declarat că în acest moment nu s-a pus problema desemnării unui candidat pentru alegerile prezidențiale din 2024, precizând că prioritatea PSD este modificarea statutului pentru a permite oricărui ales local social-democrat să participe la desemnarea candidatului pentru cea mai înaltă funcție în stat.

„Nu este o prioritate în acest moment. Prioritatea PSD este ca poate în toamna anului viitor să facă un congres, să modifice statutul astfel încât să poată participa şi să schimbăm logica pentru candidatul la funcţia de preşedinte”, a spus Marcel Ciolacu.

El a precizat care va fi strategia social-democraților pentru alegerile din 2024, însă nu ascunde faptul că își dorește ca după mulți ani de absență să vină în fruntea țării și un președinte din rândul social-democraților.

„Îmi doresc să se întâmple cu alegeri în fiecare organizaţie. Primari, viceprimari, consilieri locali, judeţeni, să participe la această competiţie din interiorul partidului astfel încât oameni de stânga recunoscuţi, personalităţi de stânga, să poată participa la această competiţie în interiorul partidului”, a declarat liderul PSD.

„A greşit de prea multe ori PSD, dacă a pierdut de patru ori, însemană că a greşit undeva. Totul trebuie să modificăm, dacă am greşit de atâtea ori. Cred că România a sosit timpul să aibă din nou un preşedinte social-democrat”, a subliniat Ciolacu.

De-a lungul timpului s-au avansat mai multe variante pentru posibil candidat la funcția de președinte al României din partea sau susținut de PSD. Unul dintre aceste nume este chiar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila sau fostul candidat al PSD, actual secretar general-adjunct al NATO, Mircea Geoană.