Cea de-a doua sesiune ordinară a Parlamentului din acest an și ultima a legislaturii 2016-2020 a început astăzi. Prima zi a sesiunii este rezervată alegerii conducerii celor două camere.
Senatorii au revenit de astăzi la lucru în sesiunea ordinară. Cu 95 de voturi ‘pentru’ și 2 ‘împotrivă’ a fost votată, cu bile, componența noului Birou Permanent al Senatului. Structura acestuia nu se schimbă. PSD are trei vicepreședinți și PNL, 1. La nivel de secretari, PSD deține două funcții, PNL și USR câte una, iar la chestori, două revin PSD, una PNL și una UDMR.
Nici componența nu s-a schimbat Robert Cazanciuc, Titus Corlățean și Șerban Valeca sunt vicepreședinții din partea PSD, iar Alina Gorghiu este vicepreședintele Senatului din partea PNL. Robert Cazanciuc va îndeplini în continuare și funcția de președinte interimar al Senatului, deoarece astăzi nu a fost supusă votului această funcție.
Și la Camera Deputaților, de la această oră, este programată ședința de plen pentru a se decide componența Biroului Permanent. În această sesiune parlamentară se va dezbate, printre altele, proiectul de rectificare bugetară.
De asemenea, pe agenda senatorilor și deputaților se află mai multe proiecte legislative și ordonanțe ale guvernului privind măsuri în domenii precum sănătatea, educația sau protecția socială în contextul pandemiei de coronavirus.