Lifestyle

A fost spart un zid roman pentru a fi ascuns un cadavru. Se pare că este vorba de o crimă, comisă în urmă cu 15-20 de ani

A fost spart un zid roman pentru a fi ascuns un cadavru. Se pare că este vorba de o crimă, comisă în urmă cu 15-20 de ani
fanatik.ro

În timpul unor săpături arheologice recente, făcute în curtea Muzeului din Drobeta Turnu Severin au fost descoperite rămășițe umane și resturi de haine moderne, iar potrivit specialiștilor se pare că ar fi vorba de o  posibilă crimă, care s-ar fi petrecut în Mehedinți în urmă cu două decenii.

Arheologii precizează că rămășițele umane și resturile de haine modern descoperite nu au nicio legătură cu perioada romană, pe care o studiau. Ca urmare a celor întâmplate, imediat au fost chemați la fața locului criminaliștii. „Am descoperit haine care nu erau putrezite”.

Fragmentele de oase umane descoperite nu sunt antice

În timp ce arheologii săpau în zona unei foste biserici romane (pentru a căuta vestigii), aceștia au găsit fragmente de oase umane, dar care nu erau antice așa cum se așteptau.

De asemenea, arheologii au dat peste obiecte de îmbrăcăminte care erau actuale

„Am descoperit haine care nu erau putrezite”, a declarat Victor Bunoiu, muzeograf Muzeul Porților de Fier.

„Rămășițe umane cu elemente de îmbrăcăminte. La momentul la care eu am văzut era o parte din lenjerie intimă, dar apoi s-au mai descoperit, continuând să scoată probele, și alte piese vestimentare”, a precizat Doinița Chircu, director Muzeul Porților de Fier

 Ce au mai descoperit arheologii

Peste fragmentele osoase, în afară de haine, arheologii au descoperit plăci de beton, care nu aveau cum să provină din perioada romană.

„Este vorba despre două plăci de ciment care proveneau clar dintr-o alee din cadrul muzeului și o bordură. Au fost scoase și aruncate peste respectivul cadavru”, a declarat arheologul Ioana Neagoe

A fost spart un zid roman pentru a îngropa cadavrul

Potrivit specialiștilor, pentru a face loc cadavrului, o parte dintr-un zid roman a fost spart. Iar, încă de la început, poziția scheletului a ridicat suspiciuni.

„Cadavrul este aruncat, craniul înspre est este la nivel inferior, iar picioarele, noi am măsurat prima dată părți inferioare din picior, tibia și peroneul, erau partea superioară”, a explicat arheologul Ioana Neagoe

Criminaliștii au preluat fragmentele umane și le-au trimis spre identificare

În această situație, specialiștii în arheologie au chemat imediat poliția. Potrivit criminaliștilor, rămășițele umane aparțin unei femei, care a murit în urmă cu 15-20 de ani.

Întrucât poziția în care a fost găsită este una nefirească, suspiciunile sunt de crimă. Toate fragmentele umane găsite au fost trimise în București, unde specialiștii de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici urmează să stabilească identitatea victimei, dar și felul în care aceasta a murit. În același timp, polițiștii verifică toate persoanele dispărute după anul 1990 și care nu au mai fost găsite.

Deocamdată nu există vreun rezultat.

Ce măsuri s-au luat

Pentru moment săpăturile arheologilor au fost oprite. În cazul în care vremea se va înrăutăți, vor mai fi reluate abia la primăvară.

De asemenea, „în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii uciderii din culpă. Se vor face toate verificările necesare pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor”, a declarat Corina Moraru, IPJ Mehedinți

Până în prezent, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, citează stirileprotv.ro