Social

A fost prins, după 10 luni, hoțul de lemne care l-a omorât pe pădurarul Liviu Pop cu propria armă

Padure

Bărbatul care, în octombrie 2019, l-ar fi ucis cu sânge rece pe pădurarul Liviu Pop, care l-a prins la furat într-o pădure din Maramureș, a fost prins și reținut de procurori.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Public, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General l-au reținut pe  bărbatul acuzat de ultraj (în modalitatea omorului săvârșit împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), tâlhărie calificată și uz de armă fără drept.

În ordonanța de reținere, procurorii au notat că, pe 16 octombrie 2019, în jurul orei 19.45, acuzatul se afla în Pădurea Rogozului pentru a fura lemne și a fost prins în flagrant de pădurarul Liviu Pop, de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț.

„Pentru a-și asigura scăparea, dar și pentru păstrarea bunului sustras, el l-a ucis prin împușcare pe pădurar cu arma aflată în acel moment în posesia și dotarea acestuia”, au stabilit procurorii.

Inculpatul va fi dus astăzi, 11 august, în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Liviu Pop avea 30 ani când a fost găsit împușcat cu propria armă de vânătoare, în pădurea pe care o supraveghea. A primit un telefon care anunța un furt de lemne pe domeniul silvic din aria lui, și-a dus fetița la rude și a plecat în Pădurea Rogozului.

Pădurarul Liviu Pop a fost împușcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o râpă, prezenta numeroase urme de agresiune fizică.

Liviu Pop era angajat de 7 ani la Direcța Silvică Maramureș. Era căsătorit și avea trei copii.