Președintele Statelor Unite, Joseph Biden l-a numit în funcția de director al Agenţiei Centrale pentru Informaţii (CIA) pe William Burns.
William Burns, diplomat de carieră, a declarat miercuri, în cursul audierilor în Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA, că va avea patru priorităţi în funcţia de director al CIA – „oamenii, parteneriatele, China şi tehnologia”.
În legătură cu acțiuniule Chinei, noul director al CIA a afirmat, că este un „adversar autoritarist”
„Depăşirea competiţiei exercitate de China, un formidabil adversar autoritarist, va fi un element central al securităţii naţionale în zilele care vin”, a afirmat William Burns, conform agenţiei Reuters.
SUA vrea contracararea Chinei
Burns a acuzat Beijingul că a intensificat furturile de proprietate intelectuală, acţiunile de reprimare şi că încearcă să extindă influenţa în Statele Unite. „Conducerea Chinei, cu o atitudine adversă, cu intenţii de exploatare a vulnerabilităţilor, este cel mai mare test geopolitic al nostru”, a subliniat William Burns.
William Burns a explicat că persistă şi „ameninţări familiare”, inclusiv din partea Rusiei, Coreei de Nord şi Iranului, dar şi riscuri generate de schimbările climatice, de situaţia medicală globală şi de atacurile cibernetice.
William Burns este respectat de toți senatorii americani
Niciun senator nu a formulat obiecţii faţă de numirea lui William Burns în funcţia de director al CIA. Senatorul republican Marco Rubio, vicepreşedintele Comisiei senatoriale pentru Informaţii, a lăudat „cariera îndelungată şi distinsă” a lui William Burns.
„Sper să colaborăm ca parteneri în activităţile CIA, ca prima linie de apărare a ţării noastre”, a declarat Marco Rubio, confom cotidianului The Washington Post.
Plenul Senatului urmează să se pronunţe săptămâna viitoare asupra numirii lui William Burns în funcţia de director al CIA.