A fost abandonat pe calea ferată când era bebeluș, iar acum este medic ATI. Valentin Perduș are o viață care pare desprinsă din filme. Chinul său a început încă de când s-a născut și a fost abandonat pe o cale ferată!
A fost plimbat prin mai multe centre de plasament unde a fost bătut și înfometat. După ani în care a îndurat numai chinuri, Valentin nu a luptat degeaba, căci visul său s-a îndeplinit!
În prezent este medic și lucrează la Spitalul Municipal Timișoara, dar are competențe limitate.
”Ce pot învăța aceşti copii de la aceşti educatori? Probabil nimic. Ce sentimente poţi avea? N-ai cum. Empatia, bucuria, fericirea pentru o bomboană, nu aveai. Erai tot într-o luptă, pentru că, de multe ori, mâncarea pe care o primeam noi, în centrele de plasament, nu era tocmai bună.
A fost abandonat pe calea ferată când era bebeluș, iar acum este medic ATI. Majoritatea mâncării era aruncată la porci. Eram bătuţi, bătuţi şi iar bătuţi. Uneori înfometaţi, făceam baie fiecare cum puteam. Spre exemplu, eram ca în armată, când trebuia să faci în 5 minute, să te clăteşti, să te săpuneşti, să te clăteşti din nou, sub apă rece. Nu era apă caldă. Dar uite că am rezistat acestor orori nenorocite şi sunt în viaţă încă. Pe de altă parte, alţi colegi de-ai mei au rămas infirmi, au murit”, a mărturisit Valentin Perduș, conform Aleph News.
Medicii anestezişti au o zicală: îngerii păzitori ai blocurilor operatorii
”Pe tot parcursul şcolarizării mele, la ucenici şi profesională, mergeam la biblioteca din Ploieşti, unde făceam studiu individual: anatomia şi fiziologia omului. Am dat admiterea la Facultatea de Medicină din Oradea, unde, sigur, am promovat admiterea.
Tot anestezie şi terapie îmi doresc. Când eram la Cluj, tot anestezie şi terapie. Făceam gărzi, mergeam în gărzi tot pe secţia de terapie intensivă. Din punctul meu de vedere, este o secţie specială, o secţie în care se adună toată medicina, efectiv toată medicina. Aceşti specialişti, medici, anestezişti, au o zicală: sunt îngerii păzitori ai blocurilor operatorii”, spune Valentin.