84% dintre antreprenori se așteaptă la rezultate negative în următoarele 2-3 luni. Strigătul disperat al micilor antreprenori! Aceștia vor soluții de susținere a afacerii nu trimiterea angajaților în șomaj tehnic. Afacerile micilor antreprenori au fost lovite cel mai mult de coronacriza economică.
Dincolo de perspectiva șomajului tehnic, de facilitățile oferite de stat angajaților, mulți dintre oamenii de afaceri sunt deciși să continue activitatea, să își plătească salariații și să își extindă serviciile și vânzările. În fața situației fără precedent cu care se confruntă economia, antreprenorii fac un apel la colaborare în mediul de business, la evitarea blocajului financiar și a disponibilizărilor de personal.
95% din economia românească este formată din microîntreprinderi și firme mici, cu 1-20 angajați. Pentru mulți dintre antreprenori, coronavirusul a însemnat mai mult decât restricțiile sociale. S-au văzut pus în fața unui blocaj fără precedent, ce poate conduce la faliment, consideră reprezentanții Frames.
Într-un apel lansat pe internet, antreprenorii susțin că nu este timpul pentru shut-down în economie. Nu este timpul pentru închiderea business-urilor, pentru șomaj tehnic. Este timpul pentru a strânge rândurile și a construi proiecte de colaborare.
,,Avem o firmă mică de training, organizare evenimente B2B si consultanță și ni s-au redus afacerile cu 100%’’, spune Ligia Neacșu, de la Best Smart Consulting. ,, Cam toți antreprenorii cu firme mici cu activitate în HORECA, organizare evenimente, training, consultanță sunt în colaps. Mai bine zis ne paște insolvența. Noi vrem să continuăm, să plătim salariile, pentru că angajații mei au familii și cheltuieli. Nu pot trăi din șomajul tehnic. Noi vrem să continuăm să ne plătim taxele, să asigurăm statului banii din care să lupte cu epidemia. Noi nu dezarmăm’’, afirmă antreprenorul.
La fel ca Neașu, sunt mulți alți antreprenori care caută să își reconfigureze business-urile.
Multe firme se vor lupta în perioada aceasta să supraviețuiască deoarece nu toate au posibilități pe termen lung, pe mai multe luni, să-și plătească salariații. Romania era susținută de consum, în cea mai mare parte, dar acest consum începe să se diminueze deoarece pe de o parte se opresc sursele care produceau venit, pe de altă parte lanțul de aprovizionare a suferit puternic în această perioadă.
,,Fiecare antreprenor trebuie să își reinventeze businessul, să presteze noi servicii care derivă din obiectul principal de activitate și să identifice noi piețe de desfacere’’, afirmă Valentin Rădulescu, managerul PRINTMAG.
„Pentru a face față situației actuale, asociațiile specializate precum HORA, FIHR, ANAT, UNTRR sau FORT țin jucătorii într-o relație colaborativă, care să îi mențină uniți, în raport cu acest numitor comun. Există o serie de măsuri care ar ajuta industria, de la scutirea impozitelor, la amânarea taxelor pe o perioadă posterioară crizei. ANAF a anunțat deja că va accelera plata TVA-ului și că va suspenda executarea silită a creanțelor bugetare. În fiecare zi, se comunică măsuri noi, adoptate ca urmare a stării de urgență. Iar soluții există, dar sunt limitate. Operatorii trebuie, în primul rând, să își evalueze bugetele disponibile și să hotărască dacă își mențin businessurile deschise. Ideal ar fi să identifice surse adiacente de venit, care să le permită să rămână în contact cu piața și consumatorii. Aici, putem vorbi despre takeaway, livrări de mâncare, private cooking, crearea de produse de băcănie sau catering – activități nu doar generatoare de venituri, ci și care ar putea ține în picioare cotele de piață deja existente’’, afirmă Ionuț Iovan, patronul Fabrica Ospitalității SRL (Red Angus).
,,Retail, servicii, transport, consultanță. Mulți oameni de afaceri și-au reconfigurat afacerile cu gândul că restricțiile nu se vor opri la mijlocul lui aprilie. Micii producători agricoli au început să se promoveze puternic pe internet, restaurantele și-au dezvoltat servicii de home-delivery, folosind personalul pe post de curieri, alții și-au extins vânzările prin intermediul website-urilor și platformelor specializate. Cu toții încearcă să continue business-ul, nu să se predea și să apeleze la șomajul tehnic’’, spune consultantul economic Adrian Negrescu, de la Frames.
Potrivit unui sondaj realizat de MiniCRM în rândul antreprenorilor români, în perioada 1-20 martie, 77% dintre companii văd deja modificări ale veniturilor din cauza crizei. 45% dintre aceste companii observă deja pierderi mari. Mai mult, peste 84% se așteaptă la rezultate negative în următoarele 2-3 luni, ceea ce este în contrast cu cât de pregătite sunt aceste companii în acest moment.
CAPCANA DISPERĂRII
Din disperare și din lipsă de comenzi, din păcate, multe firme au început să își ofere serviciile pe gratis. ,,Îi înțeleg, cred că oferind ceva pe gratis vor prinde ceva și cu bani sau vor să vadă cu ce se confruntă companiile din diferite domenii astfel încât să ocupe segmentul de piață proaspăt eliberat’’, spune Ligia Neacșu.
Potrivit antreprenoarei, serviciile gratuite reprezintă o capcană care poate duce rapid la faliment. ,,Din ce îți plătești angajații? Cu ce îți achiți facturile? Astfel de oferte, din punctul meu de vedere, nu ar trebui încurajate pentru că, probabil, adâncesc economia subterană. Se va ajunge din nou să se lucreze la negru, fără facturi, cu oameni plătiți din buzunar și care, între timp, beneficiază și de șomajul tehnic. Trebuie să evităm astfel de situații’’, a mai spus aceasta.
Rezultatele sondajului MiniCRM, la care au răspuns 246 de antreprenori din zona întreprinderilor mici și mijlocii, arată că 81% dintre companii au întâmpinat, în această perioadă, dificultăți cu partenerii și furnizorii. Mai mult de 36% dintre acestea au probleme serioase.
Potrivit datelor companiei de consultanță Frames, pericolul extinderii economiei subterane este unul semnificativ. ,,Avem semnale din diverse domenii că, urmare a facilităților oferite de stat prin intermediul șomajului tehnic, există oameni de afaceri care au închis oficial business-urile, pentru a beneficia de facilități, și își oferă serviciile în zona gri, neimpozabilă. Nu așa vom trece peste criză, nu așa vom depăși această perioadă fără precedent’’, afirmă analiștii de la Frames.
,,O astfel de destabilizare poate atrage după sine o criză financiară internațională, așa cum mulți analiști prevestesc deja, de aceea este foarte important să ne concentrăm atât pe businessurile noastre, individuale, cât și pe imaginea de ansamblu. Cred, de asemenea, că intervențiile statului vor juca un rol important în determinarea consecințelor acestei perioade”, afirmă Ionuț Iovan, patronul Fabrica Ospitalității SRL (Red Angus).