Lifestyle

6 trucuri pentru a avea o dietă echilibrată. Află cum poți trăi mai sănătos

6 trucuri pentru a avea o dietă echilibrată. Află cum poți trăi mai sănătos
sursa foto mets.ro

6 trucuri pentru a avea o dietă echilibrată. La cea mai recentă consultație medicală, probabil că doctorul  dumneavoastră v-a avertizat cu privire la anumite probleme. Precum creșterea tensiunii arteriale sau a nivelului de zahăr din sânge. În cazul în care nu luați deja medicamente pentru a controla una sau ambele.

Aproape 75% dintre adulții americani cu vârsta de 60 de ani și peste au tensiune arterială ridicată. Aproximativ 29% dintre cei de 65 de ani și peste au diabet de tip 2. Aproape 50% au prediabet.

6 trucuri pentru a avea o dietă echilibrată

Reducerea aportului de sodiu și de zaharuri adăugate poate contribui la îmbunătățirea tensiunii arteriale și, respectiv, a nivelului de zahăr din sânge. Aceste modificări alimentare sunt benefice și pentru greutatea dumneavoastră. De asemenea, vă reduc riscul altor probleme de sănătate. Cum ar fi bolile de inimă, demența, accidentul vascular cerebral, problemele renale și disfuncția erectilă. Iată ce puteți face pentru a reduce aportul acestor două ingrediente comune.

1. Începeți să citiți etichetele

Trucuri pentru a avea o dietă echilibrată. „Eticheta cu informații nutriționale de pe ambalajele alimentelor vă permite să vedeți cu ușurință cât de mult sodiu și zaharuri adăugate se află în fiecare porție.” a spus Maya Vadiveloo, profesor asociat de nutriție și științe alimentare la Universitatea Rhode Island din Kingston. Și s-ar putea să fiți surprins.

Un covrig cu scorțișoară și stafide poate conține 540 mg de sodiu. Un recipient de mic de iaurt aromat poate avea 13 grame de zaharuri adăugate, la fel de mult ca unele înghețate. Pe etichetă este indicat și procentul din cantitatea zilnică maximă recomandată pe care o reprezintă acel număr. O valoare zilnică de 20%  sau mai mare pentru sodiu sau zaharuri adăugate este ridicată.

2. Gătiți mai mult acasă

Trucuri pentru a avea o dietă echilibrată. Cea mai mare parte a sodiului din dieta noastră provine din alimentele procesate și din mesele de restaurant. Dar și orice lucru pregătit în prealabil la magazinul alimentar. Cum ar fi puiul la cuptor sau salatele de diferite feluri. Acestea vor avea probabil și sodiu adăugat. Renunțați la o masă la restaurant pe zi sau pe săptămână în favoarea gătitului în casă. Astfel, puteți economisi mii de miligrame de sodiu și multe grame de zahăr adăugat.

3. Ia totul pas cu pas

În timp ce unele persoane sunt capabile să reducă rapid sarea și zahărul, altele ar putea avea nevoie de o abordare mai graduală. Ar putea fi mai practic să le dați timp papilelor gustative să se adapteze la schimbare. De exemplu, dacă de obicei adăugați 2 lingurițe de zahăr la cafea, reduceți-le la o linguriță, apoi la jumătate de linguriță. Acest lucru se poate desfășura pe parcursul unei săptămâni sau două.

Aceleași schimbări subtile funcționează și în cazul sodiului. Renunțați la bucata de brânză din sandwich. Încercați o supă sau un sos pentru paste cu conținut scăzut de sodiu. Și dacă luați masa în oraș, nu adăugați sare la mesele dumneavoastră.

4. Găsiți alternative dulci

Optați pentru iaurt simplu cu fructe proaspete sau congelate în locul iaurtului aromat. Mâncați un bol de fructe de pădure cu o lingură de înghețată în loc de prăjituri sau tort. Ciuguliți un pătrat de ciocolată neagră densă în loc de un baton de ciocolată. Alegeți fulgii de ovăz simpli în locul cerealelor dulci. Puteți adăuga fructe sau scorțișoară.

5. Explorați-vă dulapul de condimente

Îmbunătățiți alimentele cu ierburi și condimente în loc să le adăugați sare. Busuiocul, menta, pătrunjelul, fulgii de ardei iute, ghimbirul, usturoiul. Toate acestea adaugă aromă, precum și antioxidanți sau alți compuși sănătoși. Condimentele pot oferi și o satisfacție dulce. Încercați scorțișoară, nucșoară sau extract de vanilie în iaurt, cafea și alte alimente la care ați putea adăuga în mod normal zahăr.

6. Nu urmăriți perfecțiunea

„A face schimbări poate fi o provocare” a explicat Vadiveloo. Fiecare zi și fiecare masă sunt o nouă oportunitate de a reduce zahărul sau sarea. Dacă greșiți la o masă, nu vă bateți cu pumnul în piept și nu presupuneți că nu veți putea să vă țineți de această nouă abordare dietetică pe termen lung. Încearcă să urmezi aceste sfaturi. „Vă veți face mai bine în timp. Este un proces care durează toată viața” a explicat expertul, conform The Washington Post .