500 de trotinete electrice noi pe străzile din București. Splash, un start-up românesc care oferă servicii de micro mobilitate urbană prin închirierea de trotinete electrice, anunță creșterea flotei cu 500 de vehicule, devenind astfel, în mai puțin de un an, unul dintre cei mai mari jucători pe piața locală, cu cca. 600 de unități active.
Decizia de extindere a business-ului vine și că urmare a creșterii cererii privind mobilitatea urbană, într-un context care a accentuat mai ales nevoia de siguranță a oamenilor. În plus, serviciul de închiriere trotinete Splash, prezent deja pe piața românească din 2019, reprezintă în momentul de față și o soluție rapidă la decongestionarea traficului urban.
”Traversăm o perioadă plină de provocări, că urmare a pandemiei de COVID-19, iar Bucureștiul, mai mult ca oricând, are nevoie de alternative la transportul în comun, care să faciliteze deplasarea în siguranță dintr-un colț al orașului în celălalt. Astfel, ne dorim să le oferim bucureștenilor această alternativă, dar, în același timp, să fim cele mai colorate trotinete de pe străzile capitalei. În acest sens, ne-am propus să îi aducem pe cei care ne urmăresc pe conturile noastre de social media în contact cu Bucureștiul mai puțin știut, să punem în lumina reflectoarelor muzee, case cu istorie sau străzi mai puțin umblate și, de ce nu, business-uri alternative care au nevoie de susținere mai ales în această perioadă” a precizat Cosmin Doroftei, cofondator și CEO Splash.
Atributele esențiale ale noilor trotinete Splash
Cu o valoare a investiției de aprox. 1 mil de euro și mai mult de 5.000 de utilizatori activi, reprezentanții Splash anticipează o creștere a numărului de utilizatori la 30.000 în urmă măririi flotei. În ceea ce privește capabilitățile din punct de vedere tehnic al trotinetelor, autonomia, viteză, performanța și siguranța sunt câteva dintre atributele esențiale ale noilor trotinete Splash. Acestea se caracterizează și prin suspensia telescopică pe roata din față, display-ul inovativ, autonomia de 50 km, precum și roțile de 10 inch care vor ajuta bucureștenii să se bucure de un transport electric cu adevărat sustenabil.
500 de trotinete electrice noi pe străzile din București
Pentru a folosi trotinetele Splash, utilizatorii trebuie să descarce aplicația, să localizeze o trotinetă pe hartă și să o deblocheze cu ajutorul unui card bancar. Deblocarea costă 3 lei și pentru fiecare minut 50 de bani. În plus, prin programul de „juicing”, oricine poate câștiga bani accesând aplicația, colectând trotinetele descărcate de pe stradă și încărcându-le acasă.
Splash e un start-up 100% românesc, fondat în 2019, care oferă servicii de micro mobilitate urbană prin închirierea de trotinete electrice. Business-ul s-a născut din dorința de a oferi o alternativă la transportul în comun, dar și pentru a încuraja un stil de viață activ, alternativ și „green”.