În data de 4/17 august 1916 România a semnat în secret tratatul de alianță cu Antanta, schimbându-și statutul de neutralitate în cel de stat beligerant. Evenimentul, ce a avut loc în reședința lui Vintilă Brătianu, cunoscut lider al Partidului Național Liberal și personalitate eminentă în sfera politicii românești de la începutul secolului al XX-lea, reprezintă un moment definitoriu în evoluția României în contextul Primului Război Mondial.
Cu semnificații atât politice, cât și geopolitice, această întâlnire secretă a marcat intrarea României în război alături de puterile Antantei și a avut consecințe profunde asupra desfășurării conflictului mondial în Europa.
România a devenit țară beligerantă
Într-un mediu caracterizat de tensiuni internaționale și complexități geopolitice, alegerea României de a se alătura Antantei a fost rezultatul unor deliberări atent coordonate. Această inițiativă a fost susținută de rațiuni variate, precum revendicări teritoriale asupra unor regiuni locuite de populații românești aflate sub ocupație străină, dorința de a-și consolida poziția în contextul postbelic și solidaritatea cu aliații Antantei.
Semnarea acestor documente în secret a generat un impact semnificativ asupra echilibrului strategic european. Aducând în prim-plan posibilitatea deschiderii unui nou front în zona Balcanilor, angajamentul României a determinat o reconfigurare a relațiilor și a puterilor în joc în regiune. Cu toate acestea, decizia nu a fost lipsită de provocări. Intrarea în război a necesitat o mobilizare rapidă și o adaptare a resurselor naționale la cerințele unui conflict de amploare globală.
Prin inițiativa lui Kitchener, locotenent-colonelul Christopher Thomson, cunoscător fluent al limbii franceze, a fost desemnat în anul 1915 să îndeplinească rolul de atașat militar britanic la București, cu scopul declarat de a facilita posibilitatea ca România să se alăture războiului. În cursul acestei misiuni, Thomson a conchis cu celeritate că România se afla într-un stadiu de nepregătire și dotare insuficientă, iar într-un context în care ar fi fost pusă în fața unei confruntări pe trei fronturi, cu Austro-Ungaria, Turcia și Bulgaria, implicarea sa în conflict ar fi constituit mai degrabă un pericol decât un avantaj pentru aliați. Cu toate acestea, cu ocazia întoarcerii la Whitehall, opinia sa a fost suprimată, ceea ce a condus la semnarea unei convenții militare cu România.
Documentul în discuție cuprindea două componente distincte: un tratat de natură politică, alcătuit din șapte articole, și o convenție militară, ce a inclus șaptesprezece articole. În conformitate cu prevederile convenției, România se angaja să declare oficial război Austro-Ungariei cel mai târziu pe 13/28 august.
Ce prevedea tratatul?
Ca echivalent pentru această participare, teritoriile ce urmau a fi atribuite României cuprindeau:
-Transilvania, Crișana și Maramureș, regiuni aflate sub suveranitatea Ungariei, însă populate majoritar de etnici români, minorități maghiare și germane, cu limita vestică definită de cursul râului Tisa.
-Integralitatea regiunii Banat, până atunci sub autoritatea Ungariei, caracterizată prin amestecul etnic dintre grupuri maghiare, române, germane și sârbe.
-Majoritatea teritoriului Bucovinei, cu excepția zonei situate la nord de râul Prut, teritoriu guvernat de Austro-Ungaria și cu populație predominant românească.
În Articolul IV al convenției, România s-a angajat să evite construirea de fortificații îndreptate către Belgrad și să ofere compensații sârbilor din Banat pentru proprietățile lor, în cazul în care aceștia emigrau din România în termen de doi ani de la încheierea păcii. Articolul V din tratat prevedea angajamentul semnatariilor de a nu căuta o pace separată. Egalitatea de drepturi între România și aliații săi la Conferința de pace a fost garantată de Antanta prin intermediul Articolului VI. Articolul VII stipula obligația păstrării confidențialității asupra conținutului convenției până la semnarea unei păci generale.
Conform convenției militare, România se angaja să inițieze un atac asupra Austro-Ungariei din sectorul sudic, în timp ce Rusia a asumat responsabilitatea de a declanșa o ofensivă pe frontul austriac, cu scopul de a sprijini avansul trupelor românești în regiunea Transilvaniei. În înțelegerea încheiată, Înaltul Comandament rus a confirmat că va trimite în Dobrogea două divizii de infanterie și o divizie de cavalerie, cu scopul de a asigura protecția sectorului de spate al frontului împotriva unui eventual atac venit din partea Bulgariei. De asemenea, Franța și Marea Britanie și-au asumat angajamentul de a iniția o ofensivă pe frontul de la Salonic, cu scopul de a pune presiune asupra Bulgariei și a o determina să se retragă din război, potrivit Wikipedia.
