Un dosar de trafic de heroină, în care trei ieșeni sunt acuzați de mii de fapte, a ajuns pe masa judecătorilor.
Magistrații Curții de Apel trebuie să ia o hotărâre, în condițiile în care din cele 35 de mărturii consemnate în rechizitoriu, 34 din declarațiile lor de clienți au fost eliminate, judecătorii constatând că ele „fuseseră luate ilegal”.
Mărturiile din dosarul „Heroina” au fost respinse de magistrați din cauza unei greșeli de procedură. Avocatul celor trei inculpați a constatat că declarațiile respective nu fuseseră luate de procurorul de caz, ci de ofițerii poliției judiciare. Astfel, singura mărturie menținută în rechizitoriu a fost cea a unui investigator sub acoperire.
Cât costa o doză în Iași
Ionel Nălbaru, Ionuț Răzvan Călin zis „Jidanu” și Andrei Eusebiu Bâdiliță, zis „Sebi din Bularga” au fost trimiși în judecată după doi ani de anchetă. Până la sfârșitul lui 2021, procurorii au stabili t că cei trei constituiseră o grupare de traficanți care funcționa de trei ani. Anchetatorii au instrumentat peste 1.500 de tranzacții făcute de traficanți, în valoare totală de 366.500 lei, însă cifrele reale sunt, cel mai probabil, mult mai mari.
Procurorii DIICOT au aflat că traficanții cumpărau droguri în cantități mici din București și revindeau marfa în Iași, prin intermediul unor cunoștințe mai vechi. „Afacerea” era extrem de profitabilă, dacă ne gândim că o doză cumpărată din Capitală cu 10-15 lei era vândută consumatorilor din Iași cu cel puțin 100 de lei.
În prezent, Nălbaru și Bâdiliță sunt în arest preventiv, unde se află din iulie 2021. Dosarul urmează să fie înaintat Tribunalului, care va stabili primul termen de judecată.