Social

32 de la declanșarea Revoluției. Candelele nemuririi s-au aprins în Piața Victoriei

32 de la declanșarea Revoluției. Candelele nemuririi s-au aprins în Piața Victoriei

Astăzi este ziua în care, acum 32 de ani, s-a deschis focul cu muniţie de război împotriva locuitorilor oraşului Timişoara, care ieşiresă în stradă să denunţe comunismul.

Revoluţia prindea contur, chiar dacă Miliţia a continuat să facă arestări, iar Armata a scos prin oraş tancuri şi TAB-uri, în încercarea de a-i intimida pe manifestanţi.

Peste 60 de oameni au fost ucişi după lăsarea serii, iar câteva sute au fost răniţi. Manifestările, începute acum două zile, au continuat ieri în oraşul de pe Bega, cu aprindere de candele, concerte şi o slujbă religioasă.

Candelele nemuririi s-au aprins în Piața Victoriei din Timișoara, în memoria eroilor martiri din decembrie ’89. Membrii asociației ‘Altar’ au format pe caldarâm o cruce din lumânări, pentru a aduce un omagiu celor care s-au sacrificat pentru libertate.

De altfel, pe parcursul întregii zile au avut loc numeroase acțiuni comemorative, în cadrul cărora a fost subliniată importanța momentelor istorice din decembrie ’89 de la Timișoara, care au dus la căderea comunismului.

Gino Rado, președintele Asociației ‘Memorialul Revoluției’: Dacă pentru început a fost o solidarizare a enoriașilor cu pastorul László Tökés, acest lucru s-a transformat într-o luptă acerbă pentru libertate, pentru democrație, din păcate, cu multe sacrificii. În seara de 16 a fost primii arestați, primii torturați, iar din păcate, în 17, vom avea 32 de ani de când s-a deschis focul, cu glonț de război împotriva timișorenilor și au murit peste 70 de timișoreni.

Astăzi este zi de doliu în memoria martirilor de la la Timişoara, unde evenimentele comemorative vor continua.