Social

30 septembrie, zi de mare sărbătoare pentru români. Un mare mucenic..

30 septembrie, zi de mare sărbătoare pentru români. Un mare mucenic..

În fiecare an, pe 30 septembrie, credincioșii ortodocși îl prăzuiesc pe Sfântul Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Sfântul Mucenic Grigorie s-a născut în Armenia, iar neamul său era înrudit cu casele regale ale Armeniei şi Persiei, provenind din seminţia arzacizilor.

În urma unui conflict al familiei sale cu regele armean, Sfântul Grigore a ajuns la Roma şi de acolo a fost trimis în Cezareea Capadociei unde s-a convertit la creştinism. A avut familie, soţie şi doi copii, însă după moartea soţiei sale, a plecat la Roma, unde a început cu dăruire să slujească viitorului rege al Armeniei Tiridat al III-lea.

Întors în Armenia, ca însoţitor al regelui Tiridat, Sfântul Grigorie l-a mărturisit neîncetat pe Hristos, ceea ce a atras mânia regelui.

Pentru credinţa sa a fost chinuit foarte rău ani de zile, dar în urma unor vindecări miraculoase, a reuşit să-l convingă pe rege de adevărul propovăduirii sale.

Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop în Cezareea Capadociei de către arhiepiscopul acestei cetăţi, Leonţiu, iar Petru de Sevastia, frate al Sfântului Vasile cel Mare, l-a instalat ca episcop al Armeniei.

În această calitate, Sfântul Grigorie l-a botezat pe regele Tiridat, întreaga ţară urmând apoi exemplul regelui, producându-se o convertire în masă.

După organizarea vieţii bisericeşti în Armenia, Sfântul Grigorie s-a dus în pustie, unde şi-a sfârşit zilele sale, potrivit Agerpres.