30.000 de joburi noi în luna aprilie. Cele mai căutate domenii în rândul românilor. Aproape 30.000 de joburi noi ae 40% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când piața muncii era în plină schimbare și adaptare pe fondul epidemiei de coronavirus.
Numărul de joburi remote (work from home) continuă să crească de la o lună la alta, iar în luna aprilie a fost înregistrată o creștere de peste 50% față de aceeași lună a anului trecut, semn că România are șanse să mai recupereze anul acesta din decalajul în ceea ce privește rata de penetrare a regimului de muncă remote la nivelul statelor din Uniunea Europeană.
Din totalul locurilor de muncă activate în luna aprilie, 41% au fost din categoria white collar, 36% au fost joburi din categoria blue collar, în timp ce 23% au fost joburi pentru poziții de management și coordonare echipe. Cele mai multe joburi noi au fost în domenii precum IT, vânzări, financiar, inginerie și construcții.
În ceea ce privește candidații, cei mai activi în căutarea unui loc de muncă în luna aprilie au fost cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (35%), urmați de cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (21%) și de cei cu vârste cuprinse între 45-54 ani (16%).
În luna aprilie, candidații români au aplicat cel mai mult la joburi din domenii precum vânzări, financiar, IT, Administrativ & Logistică, Inginerie și Construcții, Marketing și BPO.
În ceea ce privește județele care au atras cei mai mulți candidați în luna aprilie, topul continuă să fie condus de București-Ilfov (cu peste 230.000 de aplicări), Timiș (cu aproape 60.000 de aplicări), Brașov (cu peste 40.000 de aplicări), Cluj Napoca (cu peste 38.000 de aplicări) și Iași și Prahova (cu puțin peste 33.000 de aplicări fiecare).
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna aprilie de către Enel (4.548 aplicanți), Deichmann (2.286 aplicanți), Alpha Bank (2.051 aplicanți), Vodafone (1.969 aplicanți), PepsiCo (1.652 aplicanți) și Hornbach (1.646 aplicanți).