Lifestyle

3.000 de lei de la stat. Ce sunt românii nevoiți să facă până pe 28 aprilie

Rabla Sursa foto Kanal D
Sursa foto: Kanal D

Românii care doresc să se înscrie la Programul Rabla Local o mai pot face până pe data de 28 aprilie. Programul acesta a fost relansat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), iar prin intermediul acestuia românii vor putea primi 3.000 de lei dacă vor casa o mașină mai veche de 15 ani.

Primăria Timișoara a reușit să finalizeze documentația necesară pentru ca românii să se înscrie în program. Aici, ar urma să se asigure plata celor 3.000 de lei pentru 4.700 de români. Contribuția administrației din Timișoara va fi de 600 de lei pentru fiecare autoturism. Valoarea totală a contribuției Primăriei Timișoara va fi de 2.820.000 de lei, bani ce vor proveni din bugetul local.

După ce românii se vor înscrie în acest program până la data de 28 aprilie, Administrația Fondului pentru Mediu va publica lista cu unitățile administrativ teritoriale aprobate. După ce acest lucru se va întâmpla, cei din Timișoara se vor înscrie în aplicația pus la dispoziție de AFM, conform tion.ro.

Schimbările din Rabla Local

Ministerul Mediului a adus unele modificări în cadrul programului Rabla Local. Se pare că cei care vor beneficia de acest program nu vor mai putea să-și achiziționeze o mașină cu un nivel de poluare mai mic de Euro 5 în următorii trei ani.

Pentru această sesiune a programului, primăriile din țară vor putea obține finanțare pentru cel mult: 50 de autovehicule uzate pentru localitățile cu o populaţie sub 5.000 de locuitori; 100 de autovehicule uzate pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 5.001 şi 10.000 de locuitori; 500 de autovehicule uzate pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 10.001 şi 50.000 de locuitori; 1.000 de autovehicule uzate pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 50.001 şi 200.000 de locuitori; 5.000 de autovehicule uzate pentru localitățile cu o populaţie mai mare de 200.001 de locuitori, conform alba24.ro.

Condiții de eligibilitate

Care sunt condițiile de eligibilitate pentru ca mașinile să poată fi casate:

– sunt înregistrate în evidențele fiscale ale delegatului (primăria)

– la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației, dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricației, se consideră an de fabricație anul înmatriculării

– are norma de poluare Euro 3 sau inferioară

– conține componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.

Românii care participă trebuie: să aibă domiciliul sau reședința pe raza primăriei la care se face solicitarea, să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local și cel de stat, să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului și să nu folosească aceeași mașină pentru a obține alte finanțări din alte programe.